castigatorii noi doi trofeu
Trofeul festivalului MARTISOR DOROHOIAN a ramas la Dorohoi pentru prima data in istoria festivalului
5 martie 2017
magazinul-junior
Câștigătorii lunii martie la rubrica de moda FashionJUNIOR din ziarul Buzz
7 martie 2017
Vezi tot

“Împreună facem BIBLIOTECA!”, o campanie pentru elevii de la Trușești

campanie facem biblioteeca

Asociația Buzzmedia împreună cu Biblioteca Mihai Eminescu, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, Centrul Europe Direct Botoșani și C.S Black Tiger dau startul unei campanii de colectare și donare de carte beletristică și școlară pentru școala și biblioteca din comuna Trușești.

Ideea acestei colecte este necesară în condițiile în care comuna beneficiază de un campus școlar cu 24 de săli de curs, șapte laboratoare, un amfiteatru, o sală de sport, un internat, o cantină, o bibliotecă.  Campasul școlar realizat cu fonduri europene deservește atât elevii din comuna Trușești cât și din comunele învecinate. Cu toate că există acest campus inaugurat acum trei ani, în comună este un mare deficit de carte.

Prin urmare, lansăm campania “Împreună facem BIBLIOTECA!,”, urmând ca toate cărțile strânse să ajungă în comuna Trușești în  ZIUA DE 10 APRILIE .

Colecta de carte pentru Biblioteca școlii și Biblioteca din comuna Trușești se va face pana pe data de 10 aprilie. Toți cei care vor să doneze cărți în cadrul acestei campanii vor trimite un email la contact@telebuzz.ro, lăsând următoarele date: nume, prenume, număr de telefon și număr cărți donate. Înscrierea în campania aceasta pentru a dona cărți se poate face și printr-un sms la telefoanele 0722.246.257 sau 0740.263.458, de asemenea, menționând datele solicitate.

La fiecare sfârșit de săptămână voluntarii asociațiilor implicate în această campanie îi vor contacta pe toți cei înscriși pentru a intra în posesia cărților donate.

 

“Împreună facem BIBLIOTECA!”.

Donează carte pentru elevii de la Trușești!

 

 

1 Comment

  1. […] Mai multe detalii despre demersul acesta cultural gasiti aici. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *