Emisiunea “BuzzBALL”, ediția nr. 2 @TeleBuzz.ro
15 noiembrie 2017
Emisiunea Dimineata copiilor (2, sezonul 2), Noiembrie 2017
16 noiembrie 2017
Vezi tot

(Video) Intalnire publică la Biserica Sfântul Ilie cu cetățenii pentru a afla nevoile orașului

intlanire biserica sf ilie-4

intalnire biseric asf ilie intalnire biserica sf ilie -1 intlanire biserica sf ilie-3

 

 

 

 

 

 

Astăzi, la cantina Bisericii Sfântul Ilie din Botoșani, a avut loc o nouă întâlnire cu cetățenii orașului în cadrul proiectului “Un nou  început – GAL – Botoșani – Sprijin pentru dezvoltarea unei strategii locale durabile” derulat de Primăria Botoșani. La activitate au participat și facilitatorii proiectului, reprezentanții Centrului Europe Direct Botoșani, ai Asociației Buzzmedia și ai Agenției de Dezvoltare Comunitară Inter-activă. Discuțiile cu oamenii prezenți s-au centrat în jurul nevoilor pe care acești le au în oraș, astfel cristalizându-se câteva interesante, de la canalizări vechi și uzate, străzi neasflatate, căldura din apartamente.  Au fost prezentate parte din rezultatele chestionarelor centralizate până acum în municipiul Botoșani. Întrunirile publice pe acest proiect continuă joi. De la ora 11.00, tot la Biserica Sfântul Ilie, iar de la ora 15.00, la Primăria Botoșani, în sala mare a Consiliului local, cu activitate intitulată “Micul cetățean”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *