educatia digitala-2
Lecție de educație digitală pentru elevii unui liceu din județ!
23 noiembrie 2017
stela-popescu
(Video) Teatrul românesc de Revistă a rămas fără Doamna lui. Dumnezeu s-o aibă în pace pe Stela Popescu! Puteți urmări un scurt interviu acordat reporterilor Buzz în urmă cu câțiva ani de marea actriță!
23 noiembrie 2017
Vezi tot

Ședință a Cenaclului „Quasar” și lansări de carte, la biblioteca județeană

Afis Quasar

Afis QuasarBiblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani vă invită, sâmbătă, 25 noiembrie, să descoperiți, într-un context inedit, două noi volume de certă valoare care și-au făcut apariția în peisajul cultural botoșănean.

Începând cu orele 11:30, Sala de Lectură a bibliotecii va găzdui o ședință a cunoscutului  cenaclu literar „Quasar”, din Iași.  Cu o activitate de peste 35 de ani, cenaclul ieșean continuă să reprezinte un vârf de lance al activității literare și creatoare din Moldova și nu numai.

Cu prilejul acestui eveniment va fi prezentat volumul „Petale în vânt/Petals on the wind”, cuprinzând Haiku-uri ale unui maestru al genului: Cezar Ciobîcă, profesor de limba română, multiplu premiat pentru poeziile sale în genul Haiku. În anul 2016, Cezar Ciobîcă a primit de la Haiku Euro Top, certificatul de recunoaștere prin care este inclus în topul celor mai buni 100 creatori de haiku din Europa.

Evenimentul de sâmbătă va prilejui, de asemenea și lansarea lucrării ”Turnura etică în fenomenologie” aparținând profesorului Ciprian Iulian Șoptică. Vechi și apropiat prieten al bibliotecii, autorul nu este la prima experienţă editorială. Volumul care urmează a fi lansat, vine în completarea unei opere deja vaste, conținând titluri precum “Dumnezeu n-a murit” (poeme), “Urlet de lumină” (poeme), “Înapoi la raţiune. Introducere în ontologia şi epistemologia lui Karl Raimund Popper” (studiu), “Gândirea dogmatică în gnoseologia lui Lucian Blaga” şi “Trăind în iluzia superiorităţii”.

În cadrul ședinței de sâmbătă, cenaclul „Quasar” va fi reprezentat de către conf. unv. dr. George Ceaușu, dr. Alex Marinescu, prof. drd. Ionuț Horeanu, drd. Mircea Boboc. Vor mai fi prezenți , ca invitați speciali, prof. Cezar Vasilescu și prof. Petruț Pîrvescu din Botoșani, prieteni apropiați ai autorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *