Emisunea BuzzBALL, editia 2 @TeleBuzz.ro
15 decembrie 2017
Emisiunea “Antiteze”, editia a III-a, sezonul 2: Despre visuri, tineri, sperante
17 decembrie 2017
Vezi tot

Alegerile Buzz, o lecție despre cum se întâmplă procesul electoral. Vezi care este noua conducere a redacției!

alegeri -2

echipa de conducereBiblioteca Mihai Eminescu a găzduit, sâmbătă, de la ora 10.00, un scrutin electoral inedit. După două săptămâni de campanie electorală în sânul redacției, membrii acesteia și-au votat viitorii sefi adică: redactorul șef adjunct, secretarul general de redacție și președintele departamentului de activități. Au fost 5 candidați din care doi au candidat la câte două funcții.

Doi candidați au încercat să-și convingă colegii că ei merită funcții în conducerea redacției din postura de independent, iar trei dintre ei și-au înființat un partid numit chiar așa Partidul Albina Muncește. Partidul își va continua activitatea și după aceste alegeri constituindu-se într-un soi de club de susținere și promovare a intereselor și idealurilor conceptului Buzz, după cum au dat de înțeles membrii acestora.

Sâmbătă dimineață, înainte de procesul electoral efectiv, a avut loc o dezbatere în cadrul căreia candidații la alegeri au fost dezbaterealegeri buzz“tocați” cu întrebări de moderatorul zilei, în persoana doamnei Delia Ariciuc, director al librăriilor Alexandria, cunoscător al fenomenului de comunicare și PR, dar și de  colegii mai mici și mai mari. Toți cu dorință de a-și vota noii șefi.

Odată finalizată dezbaterea, fiecare copil a primite trei buletine de vot întocmai ca la alegerile adevărate pentru fiecare funcție și cu ștampilă, a votat în dreptul celui dorit. Votul a fost secret, buletinul fiind introdus într-una din urnele organizate ad-hoc. A fost, cum era firesc, stabilită și o comisie de numărare a voturilor , din aceasta făcând parte Ilona Dănilă, Mădălina Brumă și Mateea Ariciuc, iar fiecare candidat a avut dreptul la câte un observator pentru numărarea voturilor. Astfel, PAM a delegat-o pe Simina Luca, Denisa Sandu pe Maria Aniței, iar Ana Iftodeanu pe Andreia Fatima Goz.

Noua ierarhie a redacției Buzz este următoarea:

Redactor-șef adjunct: Denisa Sandu (15 ani)

Secretar general de redacție: Alexandra Ciotir (16 ani)

Președinte Departament Activități: Iosif Pintilie (14 ani)

Au fost înființate  și două funcții noi, aici stabilierea persoanelor făcându-se prin numire și votul noilor șefi. Astfel, noile funcții redacționale sunt:

PR&Comunicare: Roxana Aiacoboaei (18 ani)

Vicepreședinte Dep. Activităț și asistent PR&Comunicare: Ana Iftodeanu  (14 ani)

Ioana Matfeev, coordonatorul activităților care se desfășoară de aproape 7 ani sub umbrela ziarului Buzz, a declarat motivul pentru care a ales să organizeze această formă de alegere a noilor șefi.

“Era destul de simplu pentru mine să numesc trei dintre cei mai activi și implicați redactori Buzz în funcțiile acestea de conducere, însă consider că ceea ce s-a întâmplat astăzi este încă o lecție pentru copiii aceștia. O lecție pe care ei o învață prin implicarea directă, o lecție practică de care ei au nevoie și din care, în mod categoric, învață mai ușor și mai repede. Au aflat astfel pe pielea lor cum se desfășoară procesul electoral și ceea ce mă bucură foarte tare, este că au luat în foarte serios toată această idee. Îmi doresc să-și la fel de în serios și funcțiile pe care astăzi le-au câștigat prin votul colegilor lor și să fie sinceri și deschiși în ceea ce fac, să fie implicați și deschiși, să nu mintă, căci cred că ne-am săturat cu toții  de minciună, de falistate, de lipsa asta de valori și modele care tot de acolo de sus pornește. Ei au ocazia să demonstreze că pot fi niște lideri adevărați, loiali și corecți”.

mai mult efotografii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *