oana tabultoc
Festivalul Mărțișor Dorohoian s-a încheiat. Vezi palmaresul ediției!
5 martie 2018
scoala de bani -8
Școala de bani a ajuns la Botoșani. Cum îi putem educa pe copiii noștri să aibă grijă de bani?
7 martie 2018
Vezi tot

“Aventurile lui Guliver”, un spectacol fascinant, pentru copii și adulți deopotrivă. De urmărit neapărat!

guliver-2

guliverDuminică, 4 martie, actorii teatrului Vasilache i-au așteptat pe copii la o nouă premieră. O grămadă de copii au dat curs invitației actorilor botoșăneni, mulți dintre ei, de vârste foarte mici, în contradicție puțin cu vârstele așteptate mai degrabă pentru spectacolul ce urma să fie pus în scenă. De altfel, și regizorul spectacolului, Ion Sapdaru, a dat de înțeles chiar de la început că povestea regizată de el se adresează copiilor mai mari decât cei care aproape au umplut sala.

Dar, dincolo de asta, spectacolul intitulat “Aventurile lui Guliver” este unul remarcabil, unul care îți taie răsuflarea de la primul gong.  Un decor adaptat poveștii, bine lucrat, costume și machiaj îndelung gândite și actori aleși excelent pe fiecare rol- cam așa s-ar putea descrie în câteva cuvinte. Personal, cred că spectacolul în care joacă  Marius Rusu – Gulliver (voce) , Alin Gheorghiu – Gulliver (mânuire), Florin Iftode – Regele, Andreea–Elena Popovici – Regina, Bogdan Muncaciu – Amiralul, Loredana Bran – Vistiernicul, Oana Sîrcu – Sfetnicul -este unul care trebuie văzut de oamenii mari. Da, de adulți, căci într-o lume în care generozitatea, umanitatea, sensibilitatea, lucrurile care se fac cu suflet mai mult sunt pe cale de dispariție parcă și asta tot din vina noastră, povestea lui Sapdaru te pune pe gânduri.

Dar aș mai spune un fapt: spectacolul, așa cum e creat, cu toată scena aceea plină de personaje, de culori, de sentimente și stări, de la teamă, la disperare, de la lașitate, la orgoliu, de la superioritate la modestie, are, cu siguranță, toate datele de-a fi spectacol cu premii pentru Botoșani.

Cum au văzuti juniorii-reporteri ai ziarului Buzz, prezenți la eveniment, noua premieră, veți putea citi în numărul 73 al ziarului Buzz pe care îl veți găsi din 25 martie la locațiile deja cunoscute: magazinul Junior, club Mischa Kids și Alexandria Librării.

Sursa foto:  pagina de facebook a teatrului Vasilache

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

interviu-ÎNSCRIERI Școala de jurnalism Buzz

Nume

Prenume

Adresa de email (obligatoriu)

Telefon (obligatoriu)

Vârsta (obligatoriu)

Mesaj

*Toate campurile sunt obligatorii

Prin prezentul formular, declar că sunt de acord cu regulamentul școlii de jurnalism Buzz, precum și
cu tariful pentru modul de 6 luni, în sumă de 250 lei/lună.

Modulul de curs are o durată de 6 luni, tariful fiind de 250 lei/lună. Taxa de înscriere este de 30 lei, fiecare cursant primind la înscriere manualul de jurnalism pentru copii și adolescenți. 

Vom constitui grupe de dimineață și după-masă

Detalii la telefon 0722.246.257