magazinul-junior
Câștigătorii lunii aprilie la rubrica de modă “FashionJUNIOR”
7 aprilie 2018
Emisiunea Antiteze, sezonul 2, aprilie: la care graniță e Botoșaniul?
16 aprilie 2018
Vezi tot

M-am convins: am uitat să iubim natura :(

gunoaie

natura murdarăAu fost două zile de Paști deosebite. Două zile în care am realizat cât de mult ne grăbim în celelalte zile. De Paști și, în general, la sărbătorile astea cu multe zile libere, totul e mai calm, timpul parcă ia și el vacanță și ne lasă să respirăm, să zâmbim, să trăim mai mult. Ne bucurăm cu ai noștri de minunatele zile. Ne bucurăm și avem toate motivele s-o facem. Dar uităm că toate care se întâmplă în jur sunt cu mâna noastră. Bune și rele. La ce mă refer exact acum? Am profitat la rândul meu de cele două zile extinse de odihnă.

Luni am pornit spre dealul de la Pacea. Lume și aici. A profitat de soarele cald, de lumină, de aer. Zmee lansate de copiii ieșiți din case alături de părinți. Copii cu bicicleta. Tineri stînd cu fundul în iarbă. Dor de relaxare sub soarele cald. Superb. Întâlnirea cu natura e minunată oricând. Privești linia orizontului. Admiri pădurea de după șosea. Cauți floricelele care acum abia încep să scoată capul din iarba încă abia crescută. E tot mai primăvară. M-am așezat  în iarbă, privind în zare natura. Era tristă. Avea noduri pe sufletul ce i se desface acum în toată splendoarea lui.  Gunoaie din alea mari murdăreau verdele crud al primăverii. Peturi, hârtii, tot felul de lucruri pe care un om le poate păstra în buznar, într-o sacoșă, într-un rucsac până la primul coș de gunoi. Dar e mai simplu să le lași în iarba aia verde și atât de primitoare.

E mai la îndemână. Până când? Până când suntem atât de neglijenți? Până când urâm atât de mult natura? Căci cum poți spune că iubești să stai pe iarbă, când tu, da, tu, îți lași sticla de apă, goală, să se tăvălească la vale? Cum poți spune că iubești să respiri aer și să te lași furat de razele soarelui primăvaratic când mânânci bomboane și arunci ambalajul pe jos?! Nu sunt gesturi firești. Nu sunt lucruri normale. Asta înseamnă orice altceva, dar nu civilizație, nu decență, nu iubire și comuniune cu natura. Cum ar fi ca tu să fii cel care iei un sac, o mănușă și ridici toate gunoaiele alea? Cum ar fi ca tu să-l tragi de mână pe ăla nesimțit care aruncă nepăsător, stricându-ți peisajul? Cum ar fi să strigi la el să le ridice dacă tot le-a aruncat? Ne place în natura, dar când vom înțelege că natura suntem noi până la urmă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

interviu-ÎNSCRIERI Școala de jurnalism Buzz

Nume

Prenume

Adresa de email (obligatoriu)

Telefon (obligatoriu)

Vârsta (obligatoriu)

Mesaj

*Toate campurile sunt obligatorii

Prin prezentul formular, declar că sunt de acord cu regulamentul școlii de jurnalism Buzz, precum și
cu tariful pentru modul de 6 luni, în sumă de 250 lei/lună.

Modulul de curs are o durată de 6 luni, tariful fiind de 250 lei/lună. Taxa de înscriere este de 30 lei, fiecare cursant primind la înscriere manualul de jurnalism pentru copii și adolescenți. 

Vom constitui grupe de dimineață și după-masă

Detalii la telefon 0722.246.257