Emisiunea “Dimineața copiilor, iunie: Am filmat la studioul din cabană
4 iunie 2018
Afis Ofranda copiilor lumii Lb straine
Maestrul Sabin Păutza, oaspetele bibliotecii
6 iunie 2018
Vezi tot

Liceul cu Program Sportiv, premiat la “Școala Zero Waste”

zerowaste
Pe durata celor 10 săptămâni de concurs, școlile participante au fost încurajate (și punctate pentru asta) să organizeze numeroase sesiuni de educație ecologică, proiecții de materiale educative și ateliere de reciclare creativă, atât pentru ei, cât mai ales pentru ceilalți elevi din școală și pentru comunitatea locală.
“Școala Zero Waste” este un concurs național de educație ecologică destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România. Proiect realizat cu susținerea Continental Anvelope Timișoara, partener tradițional și împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun.
Ediția 2018 a concursului a dat ocazia școlilor să câștige mult mai multe premii decât în anii precedenți. Școlile au putut opta pentru una din cele două secțiuni ale concursului (clasele I-IV și V-VIII), cu activități adaptate pe segmentul respectiv de vârstă. Activitățile claselor I-IV au pus accent pe creativitatea celor mici și pe deprinderea colectării selective de la o vârstă fragedă, în timp ce clasele V-VIII au putut oferi soluții pentru diminuarea cantității de deșeuri generată, refolosirea sau transformarea deșeurilor precum și crearea de mini proiecte pentru a-și transforma școala într-una Zero Waste. Lista activităților a cuprins și câteva activități comune, cum ar fi “Calcularea amprentei de carbon”, “Crește-ți singur mâncarea” sau “Bike to school”.
Cei 21.891 de elevi direct înscriși în competiția SZW2018 au realizat 78 de acțiuni de curățenie și 66 de acțiuni de plantare (cu peste 8.000 de puieți de arbori forestieri și pomi fructiferi plantați). Au fost recuperate 20 de tone de plastic, 96 de tone de hârtie și carton, 3 tone aluminiu și 18 tone deee-uri.
Copiii de azi sunt adulții care vor inventa ziua de mâine. Pentru că ne-am asumat misiunea de a crea un viitor mai bun, am ales să sprijinim proiectul Școala Zero Waste și în 2018, pentru a contribui la formarea unor adulți responsabili, capabili să genereze schimbări în bine. Dorim să-i felicităm pe toți participanții la acest proiect ”, a declarat Cristina Hanganu, Directorul Departamentului de Comunicare și CSR al Lidl România.
Marii câștigători ai ediției cu numărul 6 a concursului Școala Zero Waste sunt:
Secțiunea CLASELE I-IV
Premiul I și Trofeul “Scoala Zero Waste” 2018 – Tablă interactivă și videoproiector
Școala Gimnazială Domino Servite, Voiteg , Timiş
Premiul II – Calculator și imprimantă multifuncțională
Școala Gimnazială “Ion I. Graure”, Bălteni, Olt
Premiul III – Videoproiector
Școala Gimnazială “Ion Luca Caragiale”, Tulcea, Tulcea
Mențiuni – Imprimantă multifuncțională
Școala Gimnazială Nr. 4 “Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa, Dâmbovița
Școala Gimnazială “ Alexandra Nechita”, Vaslui, Vaslui
Școala Gimnazială “Mihai Viteazul”, Craiova, Dolj
Secțiunea CLASELE V-VIII
Premiul I și Trofeul “Scoala Zero Waste” 2018 – Tablă interactivă și videoproiector
Școala Gimnazială Nr. 1 Pericei, Sălaj
Premiul II – Calculator și imprimantă multifuncțională
Școala Gimnazială Nr. 1, Satu Mare, Suceava
Premiul III – Videoproiector
Școala Gimnazială “Sf. Dumitru”, Craiova, Dolj
Mențiuni – Imprimantă multifuncțională
Școala Gimnazială “Ion I. Graure”, Bălteni, Olt
Liceul cu Program Sportiv, Botoșani, Botoșani
Liceul Tehnologic Bîlteni, Structura Școala Gimnazială Nr. 1 Peșteana-Jiu, Pesteana Jiu, Gorj
Mențiune specială – Participare Tabară
Școala Gimnazială ”Elena Donici Cantacuzino”, Pucioasa, Dâmbovița
Profesorii coordonatori ai primelor 3 școli clasate primesc câte o tabletă din partea organizatorilor, pentru a-i ajuta în continuare în procesul educațional.
Le mulțumim pentru implicare și îi felicităm pe toți profesorii coordonatori pentru susținerea educației ecologice și a protecției mediului înconjurător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *