Emisiunea Tendințe, iunie: Trenduri la adolescenții mici
26 iunie 2018
paul vieru
Mobilizare pentru ziua curățeniei la Botoșani
27 iunie 2018
Vezi tot

Noi cursuri la “Biblio-Vacanța”. Voluntarii s-au întâlnit, astăzi, la Bibliotecă!

bibliovacanta-3

bibliovacantaBiblioteca Mihai Eminescu, secția de împrumut carte copii, a găzduit, miercuri dimineață, întâlnirea cu voluntarii care s-au înscris pentru a preda în această vară cursuri. Acestea vor fi predate gratuit în cadrul programului estival Bibliovacanța ajuns la cea de-a opta ediție. Dincolo de cursurile tradționale cum ar fi clubul de micii reporteri, desen, matematică, gramatică, limbi străine, curs de educație pentru sănătate sau șah, s-au înscris și voluntari pentru cursuri noi cum ar fi educație financiară, bune maniere, terapia copiilor cu CES, un curs de limba italiană etc.

Interesant este că la cursul de matematică, voluntar este un puști de 11 ani care și-a manifestat intenția de a preda această disciplină pentru copiii din clasele primare. Puștiul se bibliovacanta-2numește Mihai Haralamb, are 11 ani, face parte din cercul de jurnalism Micii reporteri și este la al doilea an de voluntariat la Bibliotecă, vara trecută predând aceeași materie.

Cursul de jurnalism Micii reporteri coordonat de Ioana Matfeev va fi susținut de membrii mai vechi ai cercului de jurnalism cum ar fi Alexandra Ciotir, Denisa Sandu, Anca Biciușcă, Theona Adomnoae, Iosif Pintilie, dar și Ioana Crăiniciuc, aceasta din urmă, de 14 ani, fostă cursantă la clubul Micii reporteri de la Bibliovacanța, vara trecută. Clubul Micii reporteri va fi organizat pe două zile ale săptămânii, respectiv luni și joi, de la ora 11.00 și se va desfășura la secția de Împrumut carte copii.  Lunea va fi destinată copiilor cu vârste mai mici, iar joia pentru cei cu vârste mai mari. Prima întâlnire care va avea loc după ce se vor încheia înscrierile pentru cursanți la Bibliotecă,  la începutul lunii iulie, va fi comună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

interviu-ÎNSCRIERI Școala de jurnalism Buzz

Nume

Prenume

Adresa de email (obligatoriu)

Telefon (obligatoriu)

Vârsta (obligatoriu)

Mesaj

*Toate campurile sunt obligatorii

Prin prezentul formular, declar că sunt de acord cu regulamentul școlii de jurnalism Buzz, precum și
cu tariful pentru modul de 6 luni, în sumă de 250 lei/lună.

Modulul de curs are o durată de 6 luni, tariful fiind de 250 lei/lună. Taxa de înscriere este de 30 lei, fiecare cursant primind la înscriere manualul de jurnalism pentru copii și adolescenți. 

Vom constitui grupe de dimineață și după-masă

Detalii la telefon 0722.246.257