tabara
Tabără de artă fotografică la Ipotești
19 iulie 2018
revista prichindeii
Copiii din Cernăuți au propria revistă în limba română
19 iulie 2018
Vezi tot

Cărți poștale cu scriitori români, lansate de Biblioteca Mihai Eminescu

carte postala

carte postala-Biblioteca Județeană Mihai Eminescu a lansat o serie de cărți poștale în cinstea Centenarului. Acestea nu sunt obisnuite,  se pot trimite și reprezintă scriitori romani care au luptat în Primul Război Mondial cum ar fi  Victor Ion Popa, Păstorel Teodoreanu,  Regina Maria, Ion  Agârbiceanu, Marta Bibescu, Demostene Botez, Gheorghe Brăescu, Constantin Gane, Octavian Goga, Ion Grămadă, Alexei Mateevici, Hortensia Papadat Bengescu, Gib Mihăescu, Dumitru S. Panaitescu, George Topârceanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, George Mihail Zamfirescu.

Directorul Bibliotecii Judetene Mihai Eminescu, Cornelia Viziteu, ne-a spus că s-a dorit marcarea celor 100 de ani de România într-un mod cât mai interesant.  “Cu ocazia sărbatorii Centenarului, pe tot parcursul anului ne-am gândit pe lângă alte activități să edităm niște cărți poștale care să promoveze cultura română, spirituaitatea română, dar în același timp și patrimoniul Bibliotecii. La începutul anului am editat cărți poștale reprezentând prima ediție a poeziilor lui Mihai Eminescu, iar acum ne-am gândit la scriitori români combatanți în Primul Război Mondial”, a spus Cornelia Viziteu.

Până la sfârșitul anului instituția va mai lansa o serie de astfel de cărți poștale reprezentând patrimonial Bibliotecii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *