CSM Botosani-CNOT Brasov LIVE
6 octombrie 2018
fc-botosani-vs-dinamo
LIVE TEXT FC Botosani-Dinamo 2-0! Enache e salvat!
8 octombrie 2018
Vezi tot
filit02

iulia si raymondâOra 5.45. Deschid ochii. Întind mâna spre telefon, trag cu ochiul. “Mai pot să dorm 10 minute”. 5.55. Mă trezesc. Închid alarma, mă dau imediat jos din pat de teamă să n-adorm la loc. La 6.45 avem întâlnire în autogara Priscom pentru a ne deplasa la Iași. 8 copii. FILIT. Iași. Al doilea an. De data aceasta pentru  o întâlnire memorabilă. O întâlnire organizată special pentru reporterii Buzz cu doi jurnaliști:  Iulia Badea Guéritée, jurnalist francez de origine română și Raymond Clarinard, redactorul-şef adjunct al prestigiosului săptămânal francez, Courier International.

Inițial, pentru copiii-reporteri, ideea de a se întâlni cu cineva cu care pot vorbi în altă limbă a fost spectaculoasă.  Apoi, șansa asta unică, repetabilă poate, dar nu la fel de emoționantă pe cât o pot regăsi la vârsta lor adolescentină de a schimba impresii despre jurnalism cu doi oameni atât de experimentați pe domeniul acesta a fost motorul acțiunii noastre. O idee susținută de Europe Direct Botoșani.

O întâlnire revelatoare pentru Buzz

filitA fost revelator pentru mine care îi coordonez de șapte ani pe acești copii și care caută permanent surse de a împrospăta mașinăria asta care îi face fericiți, care le dă și mie, și lor atâta energie. Punctul lor de vedere îl aștept din clipa asta, de la fiecare în parte, impresiile lor trăite în fața celor doi jurnaliști mari, pentru că, sigur, sufletele lor sunt într-o continuă exaltare. Mai ales a celor care își doresc după 12 ani de școală în Botoșani să colinde lumea grație miraculosului jurnalism.

Au fost termeni noi pe care i-au învățat acești copii de la Iulia și Raymond, au obținut răspuns la curiozități despre meseria pe care cei mai mulți cu care am format delegația asta o practică de la 11 ani. Pentru mine a fost o revelație și le mulțumesc și lui Raymon, și Iuliei pentru timpul alocat nouă. A fost la cafeneaua FIKA în Iași, vis-a-vis de CASA FILIT.  Mulțumesc, Monica Salvan pentru toată încrederea acordată, pentru ideea de a ne pune față în față cu acești doi oameni faini care ne-au dat update la ideile noaste.

Mai multă emoție în povestea Buzz

Ceea ce ne-au povestit și ne-au arătat că se poate, vine mănușă cu ideea de profesionalizare pe care ne-o propunem începând din octombrie, odată cu deschiderea Școlii de jurnalism Buzz. Până acum am fost o redacție, copiii intrau direct reporteri. Acum, mai întâi sunt cursanți, se formează și cei mai buni intră în redacția copiilor și adolescenților din Botoșani. Mai vorbim despre asta.

ziarÎntâlnirea cu Raymond și Iulia a durat circa o oră și jumătate. Sinceră să fiu, am fost atât de absorbită de vorbele lor încât nu am avut răgaz să mă uit la ceas. N-am avut nevoie de minute, de timp. Mi-a fost necesar sufletul. Mi-a trebuit doar zâmbetul, am vrut să asimilez sfaturile lor, ideile unor oameni preocupați până-n măduva oaselor de o meserie pe care n-o faci dacă vrei să lucrezi după program, cum spuneau ei. Jurnalismul este dezvoltare personală, spuneau și ei. Jurnalismul poate fi practicat la nivel înalt. Ziarul pe care Raymond ni l-a dat fiecăruia cuprinde articole, reportaje traduse de peste tot din lume. Am aflat astfel că există meseria de jurnalist-traducător. O oportunitate inclusiv pentru micii reporteri. În Franța jurnalistul e profund, pentru el detaliul despre subiectul despre care scrie povestea e important. Reportajul are încă viață pentru jurnalistul francez. Cel puțin asta mi-a dat de înțeles Iulia în poveștile ei pentru micii reporteri. Abordarea subiectelor de către jurnaliștii francezi se face cu multă emoție, iar asta a fost revelația mea. Va fi un pas în regândirea politicii noastre editoriale de acum înainte începând chiar cu numărul 80. Emoția nu va pieri nicicând. Oamenii, dincolo de nevoile cotidiene, de alergătura continuă pentru lucruri mai mult sau mai puțin efemere, vor să simtă, să trăiască, să împletească din cuvinte sentimente. Asta vom oferi de acum prin Buzz fără a ne îndepărta de termenii pe care îi presupune jurnalismul. Asta am învățat de la Iulia și Raymond, azi, în primul rând, ceea ce nu e nici ușor, dar nici puțin lucru. E firesc, e uman în primul rând.

Intervenție superbă a micilor reporteri la Casa FILIT

mateea sio booktuberaPeripluul ieșean a continuat după o dimineață, înaintea întâlnirii mult așteptate, cu mulți pași în căutarea unei cafenele cu meniu convenabil (greu de găsit într-un oraș considerat frunte într-o Moldovă săracă). Am ajuns devreme la cafeneaua ce a găzduit întâlnirea. Am profitat de culoarea orașului (mult verde datorat evenimentului unic la nivel național aș spune despre FILIT), de o paradă de tineri în costume populare din diverse zone (inclusiv ai Ungariei!!) în cadrul unui festival folcloric cu un nume cel puțin inspirat (Trandafir de la Moldova), cu o agitație tipică orașelor mari (Iașiul pare mic, dar are grandoarea lui, colinele lui te ridică pe culmi, te obosesc și te bucură în același timp, te lasă încurcat prin aleile lui multe,  te lași pătruns fără să vrei de mallul imens). Casa FILIT a rămas neschimbată și totuși aer nou, fețe dornice să te facă să le descoperi sufletele. Mateea, la cei 10 ani, a intervievat-o impecabil pe o tânără (copilă chiar!) booktubăriță. La fel, Ilona, cu o alta  mai mare. Vedem în numărul 80 despre emoțiile trăite de Mateea, Ilona, Alexandra, Ioane, Marta, Denisa, Anca sau Maia, fotograful nostru. Am prins la colecție ecusoanele tipice festivalului. Fericire pentru copii. Am vizitat și casa vecină. BookFest. O mare de cărți și edituri. Aici îmi las banii, am spus toate. Eu n-am rezistat fără Publicistica lui Eminescu, apărută la Humanitas. Îmi doream mult o culegere cu și despre Eminescu, jurnalistul. Sunt fericită pentru achiziția asta.

dav

Drumul ca o rugăciune să nu sară roata microbuzului

Iași fără Palas Mall, aproape imposibil, mai ales când călătoria este realizată alături de copii. Am stat puțin. Doar pentru a ne alimenta pentru a ne pregăti “zborul” spre casă.  Detalii oricum că autocarul cu care plănuiam să venim era prea plin (probabil apropiata sărbătoare a Iașilor datorită Sărbătorii Sfintei Paraschiva) și a trebuit să plecăm cu următorul microbuz, dar prin Ștefănești. Un drum de toată jena. Un drum pe care Botoșanii lui Eminescu, ai lui Enescu, ai lui Luchian sau Iorga nu-l merită. E trist să simți cum stomacul ți se face țăndări din cauza roților care abia se țin în asfaltul rupt, să simți cum drumul cu microbuzul, de altfel bun, e mai degrabă unul cu căruța. Într-un weekend în care botoșăneanul, umilit, nu doar pentru drumurile cele mai proaste din țară, e chemat să voteze. Pentru chestii despre care unii spun că sunt musai căci n-avem nevoie de căsătorii între femei  sau bărbați (de parcă s-ar întâmpla asta vreodată în următorii 50 de ani aici, în țara asta!) ori despre care alții spun că se cheltuie aiurea bani, când altele ne sunt prioritățile, când țara asta n-are autostradă, când drumurile care ne duc spre județele noastre vecine se fac sărind din groapă în groapă, când drumul până acasă nu înseamnă decât o rugăciune să ajungi acasă și să nu sară roata microbuzului.

Seară încheiată alături de Corina Chiriac

corina chiriacUna peste alta, am coborât. Casa de cultură a sindicatelor prin fața căreia am trecut în drum spre casă, în lumină. Concert Corina Chiriac în cadrul unui lung șir de manifestări pregătite cu ocazia centenerarului de Uniunea Armenilor, filiala Botoșani. Ne hotărâm să intrăm. Decizie spontană. Ora 19.00. Obosiți, cu stomacul sucit, dar încă cu poftă de a simți evenimentele orașului. Ne așezăm în primul rând. La început, copii de la Școala Populară de artă George Enescu din Botoșani. Muzică populară, folk, la instrument.  Talentele orașului. Profesorii lor primesc diplome și flori, copiii, aplauze. Urmează Corina. Un vulcan de energie. Corina Chiriac, invitată și pentru că după mamă este armeancă. Cântă toate șlagărele ei. Cântăm și noi. Inclusiv tinerii de la Buzz. Se termină totul la 21. Plecăm spre casă după o zi în care am trăit povești. Memorabile. Povești de trecut la capitolul vieții lor de jurnalist. Al lor mai ales. Viața lor de jurnalist începe, a mea continuă. Dar începutul e întotdeauna memorabil. Iar Buzz va fi și e un mod de a se ridica dintre colegii generației lor. Mă plec în fața lor, a copiilor -reporteri că aleg să fie altfel decât toți ceilalți. Mă plec în fața celor care îi ascultă, care ne dau din timpul lor pentru a crește. Mă plec mii de secunde, așa ca un ghiocel.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *