mancare casuta Asociația H.A.P.P.Y continuă să surprindă plăcut prin proiectele și inițiativele realizate în Botoșani dând o serioasă mână de ajutor chiar autorităților locale în ceea ce privește persoanele aflate în nevoie. Recent, voluntarii asociației au lansat recent proiectul “O masă caldă” în colaborare cu magazinul Carrefour.

Mai exact, proiectul îi privește pe  oamenii străzii, cei fără adăpost, care, grație acestei inițiative generoase, vor putea de-acum înainte să primească o masă caldă o dată pe săptămână.

În fiecare joi, oamenii străzii, cei care locuiesc la adăpostul de noapte, în mod special, sunt așteptați în curtea Bisericii Sfânta Treime din capătul lui unu, la căsuța lor unde îi vor aștepta pe fiecare câte o pungă de alimente proaspete și mâncare gătită. Cum a fost la inaugurarea căsuței lor, veți putea vedea în materialul de mai jos.