adrian eftimieUnul dintre cele mai cunoscute localuri în rândul adolescenților se închide sâmbăta aceasta până la ora 17.00, iar petrecerile în această zi nu vor fi acceptate. Și asta în urma decesului unuia dintre clienții fideli ai localului, Adrian Iftime de 31 de ani împliniți în luna ianuarie. Acesta a murit, miercuri noapte, în somn, în urma unui stop cardiac.  Francesco Magaldi, proprietarul Facefood, și-a anunțat clienții că sâmbătă localul va fi închis până la ora 17.00. Adrian Iftimie va fi înmormântat la cimitirul Pacea, sâmbătă, la ora 12.00.

Disparitia prematura lui Adi este ceva ce ne a șocat pe toții. Vreau sa anunț tuturor celor care vor mâine sa vin în ff ca am ales sa țin ÎNCHIS cafeneaua pana la ora 17:00. Pentru cei ce doresc sa ii aduca un ultim omagiu, inmormantare va avea loc sambata, la biserică Pacea,  06.04.2019 la ora 12:00. Și tot mâine, nu va avea loc nicio petrecere chiar dacă este sâmbăta seara, așadar cine dorește sa petreacă, nu va fie posibil în ff. Dumnezeu să te odihnească în pace suflet drag. R. I. P. 💙 Adi.