58379260_632376173890365_223619546735443968_nZiarul Buzz, împreună cu La Piadina și La Barista, organizează, pe data de 25 mai un concurs inedit de pictură. Astfel, tinerii, dar și copiii cu preocupări artistice sunt invitați în această zi să picteze altfel, adică în cafea.

Concursul se va desfășura pe două categorii respectiv, 10-13 ani şi 14-18 ani, chiar în fața localului La Barista de pe pietonalul Unirii.

Fiecare elev va avea la dispoziţie 15 minute pentru a picta orice dorește cu ajutorul cafelei. 15 minute nu sunt puține atunci când simplitatea și ineditul îți guvernează mintea. Ele vor fi și criteriile de jurizare, iar cei care vor decide cele mai frumoase lucrări vor fi membrii mai mari ai redacției Buzz, cu înclinații către pictură.

Înscrierile se fac până la data de 21 mai printr-un mail la contact@telebuzz.ro, specificând la Subject: “Înscriere conscurs de pictură”. Mail-ul va conţine următoarele date:  Nume, prenume, vârstă, școală/liceu, număr de telefon (parinte în cazul celor mai mici, peronal în cazul celor mai mari). Pentru grupurile organizate, numărul maxim de participanți va fi de 10. Un grup va desena un singur desen la care vor colabora toți membrii. Premiile vor fi oferite de către Asociaţia Buzzmedia, La Piadina și la Barista.

Așteptăm cât mai mulți Picasso în cafea!