În premieră, în Botoșani, la sfârșitul lunii mai va avea loc un concurs inedit. Intitulat „Culoare-n Savoare”, concursul inițiat de Denisa Sandu, o adolescentă de 17 ani și organizat de Asociația Buzzmedia, în parteneriat cu La Piadina, La Barista, Europe Direct Botoșani și Handmade Infinity, se adresează oricărei persoane careia îi place să se joace, să se lase pradă imaginației și mai ales îi place să deseneze. Talentul nu contează, ci inspirația și buna dispoziție.

Concursul va avea loc pe data de 25 mai, în intervalul orar 10-12 dimineața și se va desfășura pe două categorii de vârstă, 10-13 ani și respectiv 14-18 ani.

Înscrierile se fac până pe data 21 mai pe contact@telebuzz.ro unde se va trimite nume, prenume, vârstă și un număr de telefon la care persoana poate fi contactată. La subject se va preciza concursul de pictat cu cafea.

Participarea se poate face individual sau în grup (grupul nu trebuie să fie mai mare de 10 persoane; un grup va realiza o singură lucrare).

Deja s-au anunțat și parteneri de bază care vor oferi premii dincolo de cele pe care le vor acorda Asociația Buzzmedia și La Piadina. Europe Direct Botoșani va premia picturile care reflectă intenția de a participa sau nu la alegerile europarlamentare, iar  Richard Cuzic (Handmade Infinity e numele după care poate fi găsit pe Instagram), un tânăr pasionat de arta handmade, va oferi brățări la mare căutare printre tineri. Richard a vândut astfel de brățări și la AmFiTeatru11, festival de teatru pentru adolescenți, recent încheiat la Botoșani.

Detalii pe eveniment  sau www.telebuzz.ro.

Stați cu ochii pe noi pentru că în curând vom anunța și premiile!!