Scriitoarea și profersoara de limba română, Maria Baciu,  a lansat, sâmbătă, două cărți. Una dintre ele se numește, (inspirat titlu) “Eminență, bună seară!” și este dedicată poetului Mihai Eminescu, Maria Baciu dedicând, la catedră, ani buni studiindu-l. 

Cea de-a doua carte se numește “Drumeț de doruri lungi” și este prima cu poeme de dragoste scrisă de cunoscuta autoare. Prima carte dedicată poetului Mihai Eminescu a rezultat în urma unor lungi meditații, dar și a studiului în jurul operei poetului nepereche făcute de autoare. Scriitoarea și-ar fi dorit ca această carte să vadă lumina lansării odată cu inaugurarea teatrului Mihai Eminescu, aflat acum în șantier. Evenimentul a avut loc la Muzeul Județean.

“Este o carte specială și totodată  foarte frumoasă care s-a bucurat de măiestria unui artist plastic, anume talentul Lilianei Grecu, care lucrează la Ipotești. O felicităm pentru gingășia pe care o exprimă în lucrările ei. Cât privește foile cărții, ele cuprind poemele Mariei Baciu scrise de-a lungul unei vieți. Fiecare dintre poemele acestea reprezintă o stare personală a poetei. Totodată, fiecare dintre ele este o reflexie a modului în care poeta Maria Baciu receptează poezia lui Eminescu”, spune Elena  Haja, cercetător în cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române

Gheorghe Median, invitat la lansare, a spus despre scriitoarea Maria Baciu: “Este dovada unui talent extraordinar, a unui om care o viață întreagă a făcut cu sfințenie acest lucru, a scris, a vorbit, a împrăștiat cuvintele în lume… Faptul că dvs vă aflați aici, într-un număr atât de mare, dovedește că Maria a fost un adevărat om al Cetății, un om care s-a dăruit și ne-a dăruit tot ce are mai bun”, a spus Gheorghe Median, ca invitat la lansare.

 

 

Despre cartea “Drumeț de doruri lungi”, omul de cultură, Gheorghe Median, a spus:  “În poeziile Mariei Baciu îl întâlnim pe el și pe ea, nenumiți, neînfățișați fizic și la modul ideatic. El și cu ea care se văd, care își construiesc case în suflet…”. 

Au mai vorbit despre cărțile Mariei Baciu Traian Apetrei sau poeta Mihaela Arhip. Sala Oglinzilor a Muzeului Județean Botoșani a fost plină de persoane care au dorit să fie alături de cunoscuta scriitoare. Mădălina Nichiteanu a fost la fața locului, ca reporter, și a realizat un scurt interviu cu autoarea. Totodată imagini și discursuri  de la lansare puteți urmări, în curând, la emisiunea “Fapte-n ARTE”. De asemenea, un reportaj de la lanarea amintită veți putea citi și în numărul următor al ziarului Buzz.