Școala de jurnalism Buzz (SJB) și-a deschis porțile pentru a găsi noi copii pasionați de o profesie care deschide multe uși.  Jurnalismul, dincolo de profesie, este un mod de dezvoltare personală, iar dovada o arată tinerii Buzz, copiii-reporteri de ieri, tineri care, astăzi, sunt în conducerea centrului de voluntariat B.O.M.D. înființat de Asociația Buzzmedia, și care fac activități în care implică și mobilizează, la rândul lor, alți zeci de tineri dornici, ca ei, să schimbe mentalități, să trăiască într-o societate mai bună.

Activitățile gazetărești organizate la S.J.B le oferă copiilor  posibilitatea de a scăpa de tracul vorbirii în public, de timiditate, de a comunica frumos, coerent, de a-și expune puncte de vedere în grupuri  fără teamă, de a fi curajoși. Totodată, odată admiși, ei vor deveni membri ai redacției Buzz. Adică reporteri Buzz cu legitimație.

SJB oferă anul acesta un modul de cursuri stimulativ: comunicare și dicție, jurnalism, actorie, limba engleză și fotografie. Pe lângă aceste cursuri, participanții au parte de ateliere creative care le stimulează imaginația: handmade, desen, audiții muzicale, gramatică distractivă sau lecturi prin joc.

Modulul de cursuri se desfășoară în perioada octombrie 2019-martie 2020, iar la final fiecare participant primește certificat de absolvire. De asemenea, fiecare lector realizează produse finale cu ajutorul și lucrarea cursanților.

Pentru cele cinci cursuri plus atelierele menționate mai sus, taxa de școlarizare este 1500 lei, plătibilă în două rate. Se fac reduceri în cazul în care se înscriu frați sau surori. Taxa de școlarizare se plătește după începerea cursurilor.

La completarea și depunerea formularului se plătește doar o taxă de înscriere de 100 lei. Dar, atenție dacă te înscrii până la data de 15 septembrie, plătești doar 50 % din taxa de înscriere.