După  ce copiii au fost provocați să deseneze curcubee pentru a-i îndemna pe oameni să gândească pozitiv și să stea acasă pentru a evita răspândirea virusului CO-VID 19, tinerii de la centrul de voluntariat B.O.M.D (Botoșani, Orașul Meu Dag) vin cu o nouă idee creativă pentru micuții aflați acum în vacanță forțată.

Astfel, ei îi invită pe copii să-și facă acasă propriul ghiveci de flori. “Ne dorim prin această idee să-i determinăm pe copii să fie creativi, dar totodată să iubească natura pentru că sănătatea noastră depinde și de un mediu curat. Dorim să planteze orice, de la o floare la un fir de ceapă, într-un ghiveci sau recipient, ce au pe acasă și, timp de două săptămâni, să aibă grijă de planta lor. S-o ude, s-o păstreze la loc luminat, s-o iubească și să se bucure de fiecare zi în care planta lor dă semne de creștere”, a spus Ioana Crăiniciuc, director executiv adjunct al centrului de voluntariat B.O.MD.

Pașii pe care trebuie să-i urmeze un copil în acțiunea Un ghiveci colorat până la Paști sunt:

  1. Caută pe acasă un recipient ori un ghiveci
  2. Umple-l cu pământ de la o floare mai veche
  3. Pune un sâmbure sau o sămânță în pământ.
  4. Colorează vesel recipientul și pune-l apoi la geam
  5. Fă o poză și pune un story  pe Instagram, etichetând voluntariat BO.M.D

De Paști, tinerii centrului de voluntariat te vor căuta online pentru a vedea cum a crescut planta ta. Cel mai frumos ghiveci, cu cea mai mare plantă va câștiga 2 invitații la film pentru atunci când vom putea ieși din casă.