Tinerii de la Centrul de voluntariat B.O.M.D (Botoșani, Orașul Meu Drag) îi invită pe botoșăneni, de la mic la mare, să scrie cum le-a schimbat viața perioada aceasta în care au stat acasă din cauza bolii Covid-19 care a cuprins întreaga lume.

Pentru că a trecut aproape o lună de când românii stau acasă, tinerii voluntari îi provoacă pe oameni să analizeze modul în care le-a schimbat viața toată situația aceasta pricinuită de apariția coronavirusului.

Eseurile ori lucrările sunt așteptate pe emailulul voluntariatbomd@gmail.com și nu trebuie să depășească o pagină. Acestea pot fi scrise atât la calculator, cât și de mână.

“Vârsta celor care scriu nu contează, important este să înțelegem și să învățăm ceva cu toții din perioada aceasta dificilă. Așteptăm lucrările în cursul săptămânii viitoare, urmând ca a doua zi de Paști, împreună cu cei care urmăresc pagina de Facebook a centrului de voluntariat să alegem cele mai interesante lucrări”, a spus Ionela Bojincă, coordonator de activități adjunct în cadrul centrului. Cea mai interesantă lucrare va fi publicată și în următorul număr al ziarului Buzz.