O profesoară de canto din Botoșani a înregistrat o premieră cu elevii săi: a înregistrat o melodie cu copiii păstrând distanța socială

Nu degeaba se spune că “omul sfințește locul” sau că “un profesor este un om cu har”. Când îți dorești să înveți un copil, când îl iubești și-ți faci meseria cu drag, o faci oricum, chiar și în vremuri de pandemie. Așa fac toți profesorii adevărați, azi, așa face și profesoara mea de canto, doamna Ana-Maria Ionescu, profesor de canto- muzică ușoară la Școala Populară de Arte “George Enescu” Botoșani.
Și-a dorit să continue orele si ne-a mobilizat, astfel încât am învățat în continuare să cântăm, dar am mai învățat că putem depăși și aceste vremuri dificile, pentru că totul stă în puterea noastra.
Și așa s-a născut inregistrarea coverului “Ai puterea in mâna ta” de catre elevii ei, împreună cu ea, online, o premieră pentru Botoșani. Melodia a fost lansata de Ioana Anuta (Jo).
,,Alături de cursanții mei de la Școala Populară de Arte “George Enescu” Botoșani, am încercat să menținem o notă pozitivă prin realizarea unui colaj de mesaje individuale, iar vizionarea acestuia ne-a inspirat să facem mai mult, mai bine, de fapt să facem ceea ce ne caracterizează: să cântăm. De aici până la videoclipul “Ai puterea-n mâna ta” a fost doar un pas, însă unul pe care nu l-am fi putut face fără ajutorul prietenului nostru, domnul Mircea Brehuescu, care a realizat montajul filmulețelor”, a spus Ana Maria Ionescu.
Copiii care au participat la acest colaj muzical sunt Ionescu Anisia, Timofte Sofia, Feraru Iulia, Șubran Diana, Malaimare Teodora, Gugescu Teodora, Aionesei Maria, Nichiteanu Mădălina, Manole Ameli, Abălașei Andra, Prodan Stefan, Andronache Anastasia, Ungureanu Gabriela, Oniciuc Medeea, Ionescu Ilia, Ungureanu Ana Maria și profesoara Ana Maria Ionescu. Filmările au fost realizate filmările cu telefonul mobil, fără a beneficia de corecții de studio.
Cum reușește doamna profesoară să treacă peste această perioadă grea, ne-a spus chiar ea. “Este o perioadă grea pentru toți, însă trebuie să recunoastem că internetul ne ajută s-o parcurgem mai usor. Filme, muzică, jocuri, carti la care altfel nu am fi avut acces, și, în cazul nostru, ore de canto online. Poate pentru unii pare complicat, însă este destul de usor: o pereche de căști, un telefon sau un laptop cu webcam, acces la internet și totul este pregătit! Ne-am organizat foarte bine, fiecare cursant și-a ales o zi din săptămâna și o oră la care ne vedem, bineînțeles, cu ajutorul programelor specializate (Skype, WhatsApp, Facebook Messenger), în acest fel orele desfășurându-se similar cu cele din clasa. Ne-am întâlnit cu mici dificultăți pentru că tehnologia, oricât de avansată ar fi, nu poate concura cu interactiunea directa între persoane, însă le-am depășit cu ușurință datorită talentului copiilor, receptivitatii și modului foarte rapid în care aceștia s-au adaptat noilor conditii”.