Afiș realizat de Theona Adomnoae

Centrul Europe Direct Botoșani îi provoacă  pe copiii și tinerii botoșăneni la un nou concurs, de data aceasta, unul în vreme de pandemie, de acasă. Competiția organizată în parteneriat cu centrul de voluntariat B. O. M. D al Asociatiei Buzzmedia se adresează, în mod special, celor pasionați de fotografie, de desen sau de scris. Totul are ca scop marcarea zilei de 9 mai, ziua Europei.

Cei care doresc să participe la concurs trebuie să realizeze creații de orice fel, fotografie, eseu sau o pictură, care să ilustreze tema propusă- Un Botoșani verde într-o Europă Verde.

Materialele vor fi postate pe pagina de facebook Europe Direct Botoșani, iar premiile vor fi acordate în funcție de vizualizări, numărul de aprecieri, numărul de comentarii și distribuiri, după cum ne-a declarat coordonatorul Europe Direct Botoșani, Radu Căjvăneanu.

Termenul de trimitere a lucrărilor este 9 mai.

Concursul se desfășoara pe două categorii, respectiv copii până la 12 ani și tineri peste 12 ani. În cazul fotografiilor, va fi și o sectiune a fotografilor experimentați ai Botoșaniului.

Premiile vor fi în valoare de 100 de lei pentru fiecare categorie de vârstă, dar și tricouri, umbrele, sacoșe din material reciclabil, agende și publicații de la Comisia Europeană.

“Concursul pe tema “Botoșani verde în Europa Verde” , este o idee marca Europe Direct Botoșani, lansată cu scopul de a cunoaște care este viziunea tinerilor despre pactul ecologic european și cum văd aceștia problemele ecologice la nivel județean și național. Chiar și în vreme de pandemie, tinerii botoșăneni s-au arătat interesați de a posta pe rețelele de socializare imagini cu frumusețea naturii pe timp de primăvară, de aici pornind și ideea principală a concursului.Am văzut în materialele tinerilor, numeroase aspecte din natură, surprinse cu talent de acolo de unde au avut acces: de la fereastra apartamentului sau din grădină. Atunci mi-am zis: hai să facem un concurs pentru a marca în acest mod ziua de 9 mai, Ziua Europei”, declarat Radu Căjvăneanu, organizatorul concursului.

Centrul de Voluntariat B.O.M.D (Botoșani, orașul meu drag) s-a alăturat, ca partener, concursului, prin implicarea directă a voluntarilor. “Centrul de Voluntariat B.O.M.D s-a alăturat acestei acțiuni, deoarece este un moment bun de a-și dezvolta abilitătile de fotograf atât pentru voluntarii noștri printre care avem foarte mulți pasionați de fotografie, cât și pentru colegii noștri pe care urmează să-i informăm despre acțiune. Noi iubim natura și dorim prin aceasta activitate să-i facem pe oameni s-o iubească mai mult. În plus, avem o colaborare frumoasă de ani de zile cu Europe Direct și ne plac provocările venite din partea lor”, a  spus Denisa Sandu, coordonator de proiecte și activități.