E grea pentru cei mai mulți dintre noi perioada aceasta de izolare la domiciliu, mai ales că cei mai mulți avem activități extrașcolare care ne sunt foarte dragi și pe care nu le putem desfășura. Totuși, profesorii noștri găsesc soluții. Este și cazul școlii de muzică unde se formează copiii de la grupuș Cheia sol.

Oana Pușcașu, cea care coordoneaza grupul de copii Cheia sol, ne-a spus că deși este un pic mai greu, totuși, copiii deprind astfel o anumită autonomie necesară lor. ,,Este o variantă de compromis pentru această perioadă. Bineînțeles, muzica înseamnă trăire, emoție, iar de multe ori e cam dificil să transmiți prin intermediul unui ecran, mai ales când vorbim de copii cu vârste mici. Dar există și o parte bună- toți copiii cu care facem au ajuns independenți de ajutorul părinilor atunci când trebuie să repete, își deschid aparatura, își downloadează negativele, își instalează microfonul sau anumite softuri muzicale. În viitor, această experiență îi va ajuta să aibă mai multă încredere în ei când vor repeta acasă și, cu siguranță, vor fi mult mai dornici de fiecare oră în studioul nostru”, a spus Oana Pușcașu.

Karina Cibotariu este una dintre elevele Oanei care face cursuri online. Ei nu i se pare nici prea greu, dar nici prea ușor să facă aceste cursuri. ,,Nu este foarte greu, dar nici foarte simplu, deoarece eu vin de la distanță pentru orele de canto la studio, iar acum pentru mine se mai simplifică problema.  Cu bunăvoință și dedicare, totul este posibil. Momentan, nu am evoluat extraordinar față de evoluția mea din studio’’.

Luca Lazăr face canto la Cheia Sol, dar este și cursant al Școlii de Jurnalism Buzz, chiar coleg de redacție cu noi și spune că lui îi place foarte mult să cânte și din acest motiv nu contează foarte mult condițiile. ,,Nu-mi este greu, probabil pentru că mie îmi place foarte mult sa cânt și de aceea nu contează cum fac orele. Important este să evoluez și să mă depășesc pe mine. În fiecare săptămână am învățat câte o nouă melodie și recunosc că m-am surprins pe mine făcând asta. De regulă, învățăm o melodie la două săptămâni. Iar acum vreau să înregistrez provocarea lansată de Oana Pușcasu”, a spus Luca.  Oana Pușcașu le-a lansat elevilor săi o provocare și anume, de a cânta în duet cu ea o melodie internațională. Ea a cântat o parte din melodie punând înregistrarea video online, urmând ca micii ei elevi să găsească starea necesară pentru a face un duet cu profesoara lor. Provocarea i-a prins până acum pe câțiva elevi, printre care le amintim pe cunoscutele Larisa Ailoaie și Oana Tăbultoc, ambele înregistrând numeroase aprecieri.

Se pare că reușim să facem față izolării impuse de pandemia determinată de boala Co-vid 19, dar noi sperăm ca aceasta să nu ma dureze chiar mult. Stăm, însă, acasă, pentru a ne fi bine, pentru a nu ne îmbolnăvi.