Mulți dintre noi avem animale de companie și de aceea am fost curioasă să aflu de la câțiva stăpăni de cățeluși cum le este acestora  în autoizolarea impusă de pandemia creată de îmbolnăvirile cu noul Coronavirus.

Alesia și cățelușa ei, Ivy, privind afară de la fereastră

Eu am o cățelușă care se numește Ivy și îmi este destul de ușor, pentru că m-am obișnuit cu toate lucrurile pe care trebuie să le faci zilnic pentru ea. Cățelul trebuie dus de două sau trei ori afară, trebuie, de asemenea hrănit de două ori pe zi, trebuie spălat o dată pe lună. De asemenea, să nu uităm de timpul de joacă cu el și orele de somn necesare micuțului patruped. Acum, în carantină, îmi iau zilnic masca și mănușile și o plimb zece minute și trebuie să recunosc abia aștept să ne putem plimba mai mult în parc unde lui Ivy îi place la nebunie.

Sara, cățelușa Karinei
Sara, cățelușa Karinei

Karina, o prietena de-a mea, o are pe Sara și spune că îi este foarte greu, acum, în izolare, dar, chiar și așa, de asemenea cu mănuși și mască de protecție, o scoate afară în fața blocului. Astfel, ia și ea aer. Avantajul de a avea un animăluț de companie este că putem ieși zilnic din casă, desigur, echipați corespunzător, pentru a lua și noi aer.  “Îmi este foarte greu acum, dar încerc să stau vreo 10 minute pentru că e nevoie. Vreau să se termine mai repede perioada asta pentru putea sta cu cățelușa mea mai mult afară”.

Gyulia o are pe Messy și o iubește, așa că nu i se pare prea dificil s-o scoată afară chiar și acum. E adevărat că stă mai puțin față de alte perioade, de aceea îi și este dor Gyuliei de vremea când va putea să-și plimbe cățelușa peste tot. “Îmi este ușor, dar mi-e și foarte dor să-l scot afară, să stăm mult”.