Pentru unii pandemia a însemnat suferință, durere, izolare, spitalizare, despărțite de cei dragi, dar si o imensă experiență.

Această experiență a mea o dezvolt astfel:

  • S-au inchis școlile, iar prima reacție a mea a fost sa ma bucur, dar a fost o stare ce a durat doar câteva zile, căci apoi mi-a fost dor de tot ce înseamnă școală (colegi, profesori, teme, proiecte, activități extracuriculare, pauzele in care ieșeam in curtea școlii si mâncăm pachetelul).🏢
  • Ordonanța militară a dispus măsuri speciale, nu avem voie să ieșim din casă fără motiv întemeiat adica, s-au închis 😷mall-urile, parcurile, bisericile, pizzeriile.
  • S-au suspendat vizitele la străbunii, bunici si prieteni, cu bunici si prieteni m-am văzut pe apel video, iar cu străbunii prin poze.👩‍🦳👨‍🦳
  • Paștele l-am sărbătorit urmărind slujbe live de pe telefon sau televizor și am cântat ,,Hristos a înviat ” din balcon.
  • Orele online susținute pe mai multe aplicatii, dar cu ocazia asta am experimentat si alte aplicatii pentru video conferinta, precum: ZOOM, GOOGLE MEET, și aplicația pe care lucrez acum MICROSOFT TEAMS pe aceasta aplicatie a fost făcut contul de către școală și profesorii si elevii sunt destul de mulțumiți.📱
  • Bucuria ca vom continua activitățile Buzz cu ziarul tiparit, cursurile de dicție.🐝
  • Am citit mai multe cărți, decât  de obicei, am citit chiar si cărțile care mi se păreau plictisitoare in trecut si am descoperit ca sunt chiar faine, am si participat la mai multe concursuri, dar in intermediul online.💻
  • Am urmarit mai multe documentare, filme si seriale de pe Netflix🍿.
  • Am participat impreuna cu familia la activitățile de primăvară în grădină, am plantat flori, am facut straturi in care am plantat ceapă, morcovi, usturoi. 🥕

Se termina in curand starea de urgență,  o altă noutate in viata noastra. Pentru a uita de tristețea ultimilor luni trebuie să privim pe fereastra in fiecare zi fără să spunem ,,VAI CE URAT ESTE”, ci sa ne incurajam in primul rand pe noi si sa spunem ,,TOTUL VA FI BINE” si sa ne păstrăm optimistul.

Va invit sa împărtășiti experiența voastră cu familia, prietenii și daca aveti ideii de activități de făcut în carantină in timp ce stam acasa scrierile pe Instagram la @_buzz_pentru_viitor idei.❤sau la contact@telebuzz.ro.