Învățătorul este cel care îți călăuzește pașii de mic copil, cel care îți deschide o poartă către un posibil viitor. El te învață ce e bine și ce e rău și nu se lasă până când îți arată că poți atât de mult cât îți propui. Eu îi datorez doamnei mele învățătoare performanțele mele școlare și nu numai. Doamna m-a învățat să fiu mereu cu zâmbetul pe buze și să las tristețea la ușa școlii și, sinceră să fiu, nu mai găseam tristețea la ușă. Doamna mea învățătoare se numește Anișoara Radu și predă la Școala Gimnazială nr. 10.

Astazi, de ziua Învățătorului, am dorit să vedem ce înseamnă primul dascăl din copilărie pentru oameni. Am vorbit cu mai multe persoane atât tinere, cât și mai în vârstă care ne-au spus lucruri despre învățătorul din copilărie.

Mirabela Dumitru: Îmi amintesc că învățătoarea mea, doamna Marinica Durneață, era o persoană caldă, dedicată și cu foarte multă răbdare.

Daria Mihalachi: Doamna învățătoare Condurache Mariana pentru mine nu a fost un simplu dascăl, un om care te învață sa mânuiești condeiul sau să socotești. Scopul dumneaei principal nu a fost nici pe departe acesta. A intrat pentru prima dată în clasa noastră, știind că nu va putea scoate din noi doar școlari, ci oameni. Iar în privința mea a reușit. Îi datorez doamnei învățatoare o parte semnificativă din educația mea, iar, astăzi, sunt ceea ce sunt și pentru că a făcut parte din viața mea, m-a sfătuit și m-a îndrumat de parcă aș fi fost copilul dumneai. Într-un fel eram copilul ei, dar de suflet. Acum, după mulți ani de la despărțirea de omul care mi-a cultivat dragul pentru Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian”, îi duc dorul și sper să am vreodată ocazia să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine, cu toate că știu că un simplu ,,mulțumesc” e prea puțin.

Dana, fostă elevă a Școlii 11: Am învățat de la Dvs. să scriu și să citesc. Mi-ați lăudat talentele și m-ați certat când am greșit. V-am simțit iubirea de mamă și ați fost alături de mine în primii pași din viața mea. Îmi aduc aminte și acum prima zi de școală, când ușor tremurând v-am oferit primul buchet de flori. Eram îmbrăcată în uniformă și aveam un ghiozdan mai mare ca mine, dar Dvs. ați fost blândă. Mie și colegilor ne-ați oferit câte un ecuson cu un bobocel. Aveam atâtea emoții. Au fost 4 ani. Ani în care am învățat informații pe care le folosesc zi de zi. Vă mulțumesc, doamnă învățătoare! Cu recunoștință vă port în suflet!

Bogdan Cărăușu: Sînt anumite amintiri față de care buretele timpului se dovedește neputincios. Amintiri care nu se pot șterge de pe tabla sufletului. Astfel de amintiri sînt și cele legate de învățătorul meu. Încă de cînd am pășit în sala de clasă am simțit că cineva ne aștepta cu dragoste și căldură, cineva care nici măcar nu ne cunoștea. Cu tact, blîndețe și fermitate, învățătorul nostru ne-a călăuzit printre bastonașe, litere și lecturi în ceea ce avea să fie începutul celei mai frumoase călătorii: cea a descoperirii de sine. Pentru că, dincolo de cunoștințele de limbă română, matematică, geografie etc., a reușit să ne insufle dragostea pentru lectură, pasiunea pentru a afla lucruri noi și dorința de a face ca binele sădit în noi să înflorească întru devenirea noastră. Îmi amintesc cu drag de faptul că m-a încurajat să am încredere în mine, m-a încurajat să depășesc obstacolele pe care le-am întîmpinat, dar cel mai important, mi-a atras atenția asupra slăbiciunilor mele și m-a învățat să le corectez. L-am simțit ca pe un părinte pe care îl aveam la scoală, un dascăl în adevăratul sens al cuvîntului. Am înțeles mai tîrziu că modul părintesc în care ne educa se datora faptului că școala nu era serviciul lui, ci viața lui. Nu pentru note mari ne pregătea domnia sa – note care, inevitabil, erau mari – ci pentru viață. Iar cel mai elocvent exemplu rămîne faptul că a reușit să scoată din mine un olimpic la matematică, eu, care am fost dintotdeauna un umanist înnăscut. Așadar, pot spune cu mîna pe inimă că învățătorul meu a fost nu un pedagog de școală nouă, ci un pedagog de școală veșnică. Sînt foarte multe amintiri frumoase care vor rămîne nespuse, dar păstrez în suflet profunda recunoștință pe care o voi avea pentru învățătorul meu și pentru modul în care a înțeles el să mă educe. Și în același timp, voi trăi mereu cu sentimentul că nu-i voi putea mulțumi niciodată îndeajuns pentru tot ce a făcut pentru mine. Învățătorilor de pretutindeni, la mulți și binecuvîntați întru educarea cît mai multor oameni! La mulți ani!

Ioana Matfeev: Eu am avut două învățăroare, așa că pot spune cât de important este primul dascăl din viața unui copil. O iubesc și azi la fel de mult ca atunci pe doamna învățătoare din clasa a IV-a pentru corectitudinea ei, sinceritatea oferită tuturor și, nu în ultimul rând, pentru modul de a ne oferi egal tuturor elevilor. Mie doamna din clasa a IV-a mi-a redat ce este mai important pentru un omuleț în formare, și anume, încrederea în sine. Îi mulțumesc mult și în ziua de azi doamnei mele învățătoare, Elena Cazacu.

Nicoleta Cârjan: Când mă gândesc la primele începuturi în școală, îl vad le el d-l învățător blând, cu o răbdare de neconceput, încercând să ne învețe primele litere, primele cuvinte, ținând la fiecare pixul în mana. Un om extraordinar, anume făcut pentru meseria de învățător. Cred că Învățătorul are un rol foarte important ptr. copii în primii ani de școala, sa transmită copiilor dragostea ptr învățătura, ptr citit. M- a învățat sa scriu prima felicitare de 8 Martie ptr. mama, o am acasă, o păstrez ca amintire. Sper ca fiecare copil sa aibă parte de un așa învățător. Intre timp a decedat (Dumnezeu sa- l ierte!). Am avut ocazia sa- l întâlnesc la ceva ani distanță de când am terminat și am rămas profund surprinsă ca m- a recunoscut: – Cum sa nu te știu, recunosc aproape toți copiii care i- am avut..și a avut zeci de generații .-o viața de învățător. Tot respectul ptr. învățătorii care își fac drag meseria!!

Dana Ifrim: Prima zi de școală a însemnat si prima întâlnire cu învățătoarea mea. Mă astepta la catedră un chip bland, cald și zâmbitor. Îmi amintesc ca mi-a plăcut atât de mult de ea, emana atâta iubire și mă simțeam în siguranță știind că ea imi va fi invatatoare. Am prins drag de carte datorită ei, ii ajuta pe rand pe toti copiii, iar uneori rămânea chiar și după masă pentru ore suplimentare, doar ca să fie sigură că elevii ei nu au neclarități. Ne-a înscris la concursuri, diverse activități, am învățat să lucrez în echipa și au început să mă preocupe mediul înconjurător și societatea în care trăiesc. Am fost binecuvântată să am o asemenea persoană alături de mine în primii ani de școală. Sunt emoționată când îmi amintesc acele clipe și recunoscătoare pentru tot ce m-a învățat.

Daria Ichim: Cred că eu am fost excepția de la regulă, pentru că am avut învățător și nu învățătoare, dar nu regret niciun moment alegerea pe care părinții mei au făcut-o, pentru că domnul învățător este și va rămâne una dintre cele mai dedicate și iubitoare persoane pe care le cunosc. Se numește Teodor Andrei și încă predă la Școala nr.7 și de fiecare dată când îl întâlnesc pe stradă îl strâng în brațe fără nicio ezitare, ca atunci când eram copil. Îmi amintesc că ne punea să stăm în bănci prin rotație, în fiecare zi cu o bancă mai în spate și eu abia așteptam să ajung din nou în prima bancă, în fața lui, ca să îi pot examina toate lucrurile. Țin minte că uneori mai avea în servietă sticksuri cu sare și mereu când le vedeam mi se făcea poftă și îi spuneam mamei după ore să îmi cumpere. Am fost cea mai norocoasă că l-am avut ca învățător, drept dovadă din gimnaziu nu am mai stat și nici nu mi-am mai dorit să stau în prima bancă pentru vreun profesor.

Raissa Pătrar Botușan: Fosta mea doamna învățătoare a fost și este un exemplu pentru mine. Este un om cald, cu o inimă mare și generoasă. Pe lângă materia pe care ne o predă pentru școală, ea ne învăța adevărate lectii de viață și pentru asta nu o voi uita niciodată. Sper ca pașii vietii să mă calauzească în așa fel încât să mă mai pot întâlni cu ea.

Mihai Marian: Am să aleg o pprere bună și una rea. Am învatat la Școala nr. 9 din Tulbureni unde eram grupați două clase în una. Ca să încep cu părerea bună, tot timpul ne-a învățat să ne cerem drepturile și să ne luptăm pentru ele, ceea ce nu prea aveai parte de așa ceva din partea unui învățător în vremea aceea. Partea rea nu a fost doar în perioada mea de generală, ea persistă și in prezent fiind concurență impusă, făcându-ne să ne luam la întrecere ducând la ură, asta în loc să ne învete să lucrăm în echipă și să fim uniți. În concluzie toți profesorii din generația comunistă ar trebui să lase pe cei tineri să preia catedrele altfel o să continuăm să ne învârtim în jurul cozii mult și bine.

Karina Todireanu: Se spune că la baza educației fiecarui om, stă un dascăl dedicat. Pentru mine, cel mai important dascăl a fost “doamna învățătoare”. Am ajuns în clasa a 12-a, am absolvit liceul și totuși, până în ziua de astăzi îi sunt recunoscătoare dumneaei. Mi-a deschis căile spre un viitor frumos, mi-a pus temelia în educația pe care o am în prezent. Chiar și azi, după 8 ani de la terminarea ciclului primar și de la “despărțirea” de ea, ținem legătura. Și-a lăsat o amprentă uriață asupra vieții mele, și asta contează enorm fiindcă se zice că lucrurile cele mai importante le înveti în copilărie. Așa că, oricât de mult timp ar trece, oricât de multă distanță ar fi între noi, “doamna învățătoare” va rămâne mereu sfântă pentru mine. Dascălul cu mâini de aur, care a șlefuit și a lansat niște copii pe drumul lor, spre maturitate.

Alexandra Ciotir: Încă țin legătura cu doamna învățătoare, chiar și cu doamna educatoare. Când se întâmplă să dau de doamna învățătoare pe stradă o văd grăbită, dar mereu îmi spune “Bravoo, Alex! Să o ții tot așa!”. Și ea, la fel ca doamna educatoare, a văzut mult potențial în mine și mereu m-a încurajat să particip la concursuri și să dau tot ce e mai bun din mine. Încă îmi amintesc scrisul ei și țin minte că eram foarte fascinată când o vedeam că ne scria la tablă.