Cristina Kashyap

Garda de Mediu Botoșani, a organizat, marți, premierea concursului dedicat Zilei Mondiale a Mediului ce a avut ca tema anul acesta biodiversitatea. Au participat 12 copii și toți au fost premiați. “Pe data de 1 iunie, am lansat un concurs de fotografii, desene, colaje cu tema biodiversitate. Toți copiii participanți au câștigat câte un mic premiu”. ne-a spus comisarul Șef al Gărzii de mediu Botoșan, Cristina Kashyap.

Concursul a fost organizat în perioada de pandemie, copiii participanți având parte de multe restricții, totul desfășurându-se online. “Nu ne-a fost greu să organizăm acest concurs, având în vedere că deja copiii sunt obișnuiți cu temele online. Am lansat concursul pe pagina de promovare a Gărzii Naționale, Comisariatul Județean Botoșani. Părinții au răspuns pozitiv, copiii au realizat desenele, le-au atașat postării și premiul cel mare a fost dat desenului cu cel mai mare număr de like-uri din partea admiratorilor. Copiii au avut la dizpoziție 5 zile.

Narcisa Viniarschi

Marea câștigătoare a concursului este Narcisa Viniarschi. Copila este din Bucecea și este elevă la Liceul Tehnologic din localitate. Ea nu se aștepta să câștige concursul, deși desenează încă de mică. “Mă simt foarte fericită, nu mă așteptam să câștig. Surpriza este foarte frumoasă, un premiu deosebit”, a spus Narcisa care a explciat ce reprezintă desenul ei. “Prin desenul meu am reprezentat planeta și animalele pe care braconierii le ucid sau le vânează, deoarece consider că niciun animal nu trebuie vânat, pentru că fiecare ființă are viața ei și trebuie să trăiască în mediul ei natural. Am făcut acest desen într-o oră, două. Îmi place să desenez de când eram mică. Nu m-a ajutat nimeni. Este propria muncă și cu ea am câștigat concursurie și diplomele”.

 

Garda de Mediu a acordat premii constând în plachete, iar partenerii concursului – RolandPartners Botoșani, Cofetăria Poem, Ziarul BUZZ și ECOarena Iași au oferit la rândul lor premii.