Pentru că zilele acestea ploaia ne-a luat mereu prin surprindere și pentru că sunt convins că nu aţi fost cu toţii echipaţi corespunzător pentru ploaie, m-am gândit să mă documentez și să vin în ajutor cu câteva sugestii practice de articole de îmbrăcăminte și accesorii potrivite pentru vreme ploioasă.

Este recomandat să îmbrăcăm haine impermeabile care  să ne protejeze de umezeală, iar cizmele de cauciuc sunt absolut necesare dacă dorim să mergem pe jos sau dacă suntem copii și vrem să vedem cât de adâncă este vreo baltă.

Am remarcat că se găsesc modele variate de cizme pentru adulţi sau copii, pentru fetiţe sau băieţei, colorate, cu figuri geometrice, cu flori, cu buline, cu mașinuţe.

Aceste încălţari au talpa turnată și fac imposibilă patrunderea apei în interior pentru a ne uda.

Umbrela este cel mai important accesoriu pe care trebuie să îl avem la îndemână în zilele ploioase.

Dacă vreţi să mergeţi la cumpărături alegeţi o umbrelă cât mai încăpătoare pentru a putea proteja și sacoșele în care aţi pus cumpărăturile.

Este exclusă acum purtarea încălțămintei sau a hainelor din piele întoarsă, deorece pielea întoarsă absoarbe apa și veţi risca astfel să aveţi picioarele ude.

Foarte potrivit acum ar fi purtarea pelerinei si a ghetelor. Acestea cu cât sunt mai colorate, cu atât sunt mai vizibile.

Știm cu toții  că pe timp de ploaie vizibilitatea este mai redusă