Îmi amintesc primele știri despre Coronavirus. Nu înțelegeam prea bine despre ce era vorba și am întrebat-o pe mama despre ce se vorbește la știri. Mi-a explicat că este vorba despreun virus care ne îmbolnăvește, care se transmite rapid, că trebuie să stam în case. M-a speriat acest lucru. Cum să stau doar în casă? Cum să nu mai ies din casă?! Au urmat săptămâni în șir în care nu am mai pus piciorul pe iarbă sau în care care nu am mai mers la un teren de joacă. Deschideam geamul, seara, și priveam în gol, cu nostalgie, la copacii care începeau să facă frunze.


S-a dat legea că se putea merge afară cu declarație de proprie răspundere. Am început să ieșim și noi în fiecare weekend. Și am mers la țară, la Durnești. Totul era parcă și mai frumos acolo… Am văzut fluturi, buburuze, albine în splendoarea lor. Am văzut cum albinele culegeau polenul din flori viu colorate, cum păsările se întreceau în triluri lungi… Am descoperit un colț de rai la mine la țară. Era ca un vis frumos.

Am trăit, ca niciodată, natura. Am văzut-o mai abitir, ca niciodată, cum reinvie după iarna grea. Am suflat în puf de păpădie, am alergat prin iarbă, am făcut poze în lanul de rapiță, în lanul de grâu și în lanul de maci roșii. Am înțeles ce frumoasă e viața la țară.

Mirosul liliacului înflorit, al iasomiei mă facea să zbor pe fiecare nor pufos. Am văzut o veveriță cum mânca nucă, am văzut un porumbel sălbatic, dar și multe berze pe marginea drumului.

A fost o “pauză” binemeritată pentru natură, pentru noi, și sper, și chiar îi sfătuiesc pe copii să meargă la țară dacă au parte de așa ceva, să stea mai puțin pe telefoane, să se bucure de soarele care zâmbește florilor, să se bucure de flori, de copaci, de gâze. E minunat. Natura e un dar de la Dumnezeu.

 

 

Post Views: 799