Uniunea Armenilor din Românilor-sucursala Botoșani organizează și anul acesta concursul de lucrării plastice la Galeriile de artă “Ștefan Luchian” . Evenimentul va avea loc în perioada 1 iunie -1 septembrtie.

Competiția are ca tema obiceiurile, traditiile, simbolistica, istoria, personalitățile și monumentele istorice care au aparținut armenilor din Botoșani sau din România. Așa cum s-a întâmplat la prima ediție, cei care doresc să-și înscrie lucrările în concurs, trebuie să  realizeze o lucrare de pictură, de grafică sau alte tehnice plastice având tema de mai sus.

Concurenții vor fi împărțiți pe douî categorii, respectiv tineri artiști din licee și artiști consacrați. Lucrarile vor fi prezentate la Galeriile de Artă “Ștefan Luchian”, în perioada 17.09-30.09.2020.

În cadrul vernisajului se vor acorda premii și diplome de participare pentru fiecare categorie de participanti. Acestea vor fi stabilite în urma jurizarii facute de catre reprezentanti din domeniu, profesori de educație plastica și reprezentanți ai organizatorilor.