Toți iubim gustul dulce și proaspăt al dulcețurilor, dar cei mai mulți dintre noi le cumpără din comerț. Există și oameni care  fac singuri dulceața acasă, iar un exemplu în acest sens este doamna Alexandra Bocec (foto) care a învățat să facă  bunătăți din fructe datorită copiilor ei.  “Deși este o muncă destul de dificilă, iar mulți spun că e mai simplu să cumperi, îmi place enorm de mult să fac dulcețuri și compoturi, pentru că mi se pare că au un gust deosebit. Am început sa le pregătesc în casă de când îi am pe copii, Rareș și Anastasia , deoarece nu cumpărăm sucuri din comerț. Vara, consumam compot proaspăt, pus la frigide, iar în sezonul rece, tot scoatem din beci câte un borcan, la nevoie”. Doamna Alexandra a învățat să facă propriile ei rețete, inspirându-se de pe internet. “Am învățat, uitându-mă pe net, dar nu am aplicat întocmai sfaturile de acolo, ci am rețetele proprii, pe care le adaptez în funcție de cât de coapte sunt fructele. În această perioadă am făcut dulcețuri delicioase de vișine, cireșe dulci, cireșe amare, zarzări și zmeură. Recunosc că nu știu încă bine să prepar dulceață din petale de trandafiri, poate în anul următor voi reuși”, mai adaugă doamna Alexandra. Am rugat-o pe mămica lui Rareș și a Anastasiei să ne dea câteva tipsuri despre cum putem păstra borcănelele de dulceață și compot cât mai mult timp. 
  •  pastrez borcănele din anii trecuți (golite deja de conținut) sau alte borcane de la produse cumpărate din magazin.
  • îndepărtăm etichetele cu ajutorul unui cuțit după ce borcanele au fost puse într-un  lighean cu apă fierbinte și au stat aproximativ 15-20 minute.
  • dacă, totuși, mai există lipici pe borcănele, folosim un burete de sârmă și puțin nisip (nisipul este abraziv).
  • Le spălăm foarte bine, apoi le așezăm în cuptor, (plus capacele) pentru a le steriliza, la 100 grade, vreo 30 minute. 
  • Le scotem repede, dar cu mare atenție ca să nu ne frigem și introducem dulceața fierbinte din fructele proaspete. Pentru dulceață, punem repede capacele, le strângem bine și așezam borcanele “la odihnit”, învelite în paturi groase, timp de două zile.
  • Dacă e vorba despre compot, după ce adăugăm fructele, punem zahar, apă fierbinte, închidem bine cu capacele și așezăm borcanele în cuptor la 100 grade, aproximativ 3 ore, într-o tavă cu puțină apă. Știm ca s-au fiert bine atunci când își schimba culoarea. Închid cuptorul și le las acolo până a doua zi.