Teach for Romania dă start unui program de formare în pedagogia digitală
Teach for Romania a a lansat Academia de Leadership și Pedagogie, primul program integrat de formare în pedagogie digitală și învățare colaborativă pentru profesorii din învățământul de stat din România.
În perioada 13 iulie-22 august, organizatorii vor pilota, în colaborare cu parteneri din mediul educațional și din sectorul privat un model de pedagogie digitală alături de 60 de viitori profesori și învățători care și-au asumat misiunea de a duce educație relevantă, online și offline, în comunitățile vulnerabile.
Timp de 6 săptămâni, participanții vor avea parte de o experiență unică de învățare despre sine și despre forța gândirii și a acțiunii colective. Într-un cadru sigur de învățare și practică, aceștia își vor dezvolta capacitatea de a susține atât dimensiunea cognitivă, cât și cea socio-emoțională și civică din formarea copiilor, vor experimenta soluții specifice învățării digitale și vor practica învățarea colaborativă.
În tot acest proces vom avea aproape, pentru o săptămână, aproape 300 de copii din 19 comunități rurale dezavantajate, care vor învăța să învețe și să se conecteze real în mediul digital.
Ne dorim ca modelul nostru, după ce va fi revizuit, să poată fi multiplicat, scalat și preluat de sistemul de învățământ. Dacă nu putem să-i aducem pe copii la școală, aducem școala către ei indiferent de circumstanțe, se arată într-un comunicat de presă primit pe adresa redacției.