Fotoreportaj la 12 ani. Adoptă un cățeluș drăglaș. Ai de unde să alegi!
Peste 460 de câini sunt acum la adăpostul municipalității situat undeva la marginea orașului spre groapa de gunoi. Sunt îngrijiți bine. Primesc mâncare, apă și țarcul în care se odihnesc e permanent curat. Un cor de glasuri canine se ridică odată ce poarta adăpostului se deschide, ceea ce face imposibilă comunicarea umană.
Câinii sunt de toate culorile, de toate mărimile, chiar și dintre aceia de rasă sau, în fine, având ceva din cunoscutele rase pe care le căutăm, de obicei, pentru a avea un câine de apartament. Le lipsesc doar afecțiunea și libertatea de mișcare.
Adăpostul municipalității are, în prezent, circa 900 de locuri, fiind ocupat acum în proporție de peste 50 la sută. Chiar și așa, a adopta un cățel, mic, mare, pui sau mai în etate, e mai nobil decât a-ți cumpăra unul pe câteva sute de euro.
Iată câteva motive pentru care noi credem că e mai bine să adopți un cățeluș de la adăpostul de animale decât să-l cumperi:
- Salvezi o viață. Îi oferi libertate de mișcare, afecțiune, dragoste. În plus, o parte din cățeii din adăpost mai sunt și eutanasiați, nu toți au parte de îngrijiri medicale la primele semne de boală. Tu ai fi clar mult mai atent.
- Au un aspect unic, deci o personalitate aparte. Suntem obișnuiți cu plimbarea patrupedelor de rasă, dar un câine de pe stradă sau de la adăpost e unic, e altfel. Au o personalitate aparte.
- Economisești bani. Un câine de rasă costă de la 100 de euro în sus, pe când un câine adoptat îl primești gratuit. Și cel care ți-l vinde nu garantează sută la sută pentru starea lui de sănătate. Luând acasă un câine vagabond nu vă va costa nimic în afară de responsabilitatea de a avea grijă de el. Mergi la un adăpost și ia-l deja vaccinat și sterilizat.
- O viață socială activă. Devii mai responsabil având un cățeluș prieten și vei avea oricând un partener de joacă.
- Vei fi protejat permanent. Câinele va deveni protectorul tău necondiționat. Câinii, prin instinct, își protejează “turma”, în acest caz tu fiind turma sa și nu au nevoie de o pregătire specială pentru a face acest lucru.
- Lupți împotriva cumpărării și vânzării de ființe vii. Cumpărând sau vânzând un cățel, contribui la creșterea nivelului de exploatare a animalelor în vederea împerecherii acestora, iar în unele cazuri acest lucru se face în condiții proaste de bunăstare pentru câini.