Caravana Dreptate pentru România, organizată de Alianța pentru Unirea Românilor, un partid nou înființat pe data de 1 decembrie 2019, străbate drumurile României, în lung și-n lat, pentru a descoperi poveștile, suferințele și lipsurile oamenilor din fiecare județ al țării.

Caravana pornită are și un studio pe roți cu scopul de a reda într-un alt mod ceea ce ascunde țara noastră. Ariadna Cîrligeanu are 19 ani, face partea din Alianța pentru Unirea Românilor, își dorește să schimbe ceva în jurul ei, iar despre studioul pe care îl au mereu alături  ne-a spus: “Avem și un studio pe roți pentru a putea transmite din toată țara ceea ce presa nu transmite sau pentru a arăta marile probleme din fiecare județ. Ajungem cu autocarul oriunde suntem așteptați, în orice sat din țară pentru a vorbi cu sătenii despre problemele pe care le întâmpină acolo, la ei în comunitate și pentru a le face cunoscute”.

Pe lângă zonele sărace și demult uitate ale țării, membrii caravanei au descoperit probleme și discrepanțe foarte puternice chiar și în orașele mari. “De exemplu, zilele trecute am reușit să surprindem o altă față a Clujului, una care nu este arătată și cunoscută. O zonă apropiată de oraș, unde trăiau vreo patru clanuri de țigani în sărăcie, în locuințe care se dărâmau, cu copii care nu mergeau la școală și trăiesc într-un mediu în care pentru a supraviețui, trebuie să fure, ceea ce s-a și întâmplat, ni s-a furat un ghiozdan. Oamenii ăia trăiesc din săpatul în gunoaie. Când vezi situația, te mai întrebi dacă ești în 2020 mai ales că e o zonă de lângă prestigiosul oraș Cluj. Autoritățile se prefac că nu văd asta, iar oamenii nu cunosc problema respectivă”.

Ariadna face parte dintr-un partid care a luat naștere dintr-o mișcare civică, ea având în spate ani de voluntariat și acțiuni. Pentru membrii acestuia, o acțiune devenită deja o tradiție, este ziua de 6 august, ziua Rezistenței din Primul Război Monidial. La această dată, cu toții se deplasează la Mărășești pentru o scurtă comemorare a celor care și-au pierdut viața în război. La fel s-a întâmplat și anul acesta.