Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, s-a întâlnit, astăzi, cu doi oameni de bază ai mini-fotbalului botoșănean.  Edilul șef al urbei a decis să sprijine minifotbalul care se confruntă cu probleme deosebite în această perioadă de pandemie. “Am convenit împreună cu domnii Andrici și Muraru să creăm, prin promovarea unei hotărâri de consiliu, cadrul legal necesar pentru a putea sprijini în mod constant, inclusiv în plan financiar, competițiile locale de minifotbal. Intențiile susținătorilor acestui sport sunt de a organiza o nouă ediție a cupei sărbătorilor de iarnă, dar și un campionat de minifotbal și o cupă pentru copii și juniori”,  a declareat primarul Cătălin Flutur.  Cei doi, Ilie Andrici și Lucian Muraru, au organizat la finalul anului trecut Cupa Sărbătorilor de Iarnă , la care au participat 16 echipe.  Sprijinul pe care municipalitatea îl va oferi constă în promovarea unei hotărâri de consiliu, cadrul legal necesar pentru a putea sprijini în mod constant, inclusiv în plan financiar, competițiile locale de minifotbal. Cei doi intenționează să organizeze și anul acesta competiția.