Centrul de zi pentru copii aflați în situații de risc își desfășoară activitatea chiar și pe perioada pandemiei.  Desigur, în condiții speciale. La ora actuală, centrul funcționează la o capacitate minimă, adică sunt înscriși 15 copii împărțiți pe grupe a câte 5, pentru a se respecta toate măsurile preventive de infectare cu noul Coronavirus. Capacitatea centrului este de 36 de locuri.

Potrivit șefului de centru, Andi Murariu, copiii pot fi înscriși, respectând în continuare condițiile stabilite prin Consiliu Local Botoșani. ” În primul rând se face o cerere care ajunge la conducerea Direcției de Asistență Socială, iar în urma acestei cereri, specialiștii centrului fac o anchetă socială și verifică condițiile minime de a intra în acest centru. Condițiile au fost stabilite de Consiliul Local care finanțiază centrul. Copiii trebuie să provină din familii defavorizate, aflate în siuații critice, familii monoparentale și copii cu părinții plecați în străinătate care au uitat să se înoarcă”, a declarat Andi Murariu, șef centru.

Programul copiilor începe la ora 9.00 și se termină la ora 14.30, iar în timpul școlii după ore până la ora 16:00. Copii primesc o masă caldă, își fac temele, socializează, fac jocuri educative și creative.

Un reportaj mai amplu veți putea urmări, în curând, la Jurnalul copiilor, pe Televiziunea Adolescenților -Youtube.