Proaspăt absolventă a promiției 2017-2020 a Colegiului Național “A.T.Laurian” pe profilul bilingv-franceză, Raluca Balan a fost admisă la toate cele trei facultăți la care a aplicat. Un avantaj l-a avut și posibilitatea susținerii probelor online.

Pasionată de teatru încă din liceu, Raluca a hotărât să urmeze această pasiune și mai departe în viață.

Botoșăneanca a fost admisă la Cluj, Iași și Constanța după ce a susținut o serie de probe atât online, cât și în fizic.

Am dat la 3 facultăți de teatru oarecum întâmplător. Nu era ceva planificat, dar totul a venit de la sine. Scopul principal a fost admiterea de la Cluj. Acolo a fost și prima admitere pe care am dat-o. Am avut de pregătit un filmuleț, un cântecel, un dans online. Dacă treceam de asta mă întâlneam cu comisia față în față pentru mai multe probe: improvizație, monolog etc, ceea ce s-a și întâmplat. Admiterea de la Cluj a fost o bucurie, chiar dacă a fost online, a avut și probe unde m-am putut prezenta fizic și am putut să vad cum e o admitere.” ne-a declarat aceasta.

Următoarea oprire a fost la Iași unde admiterea s-a desfășurat exclusiv online.”Am aflat ulterior că și la Iași se face admitere și am zis  dacă nu intru la Cluj să găsesc altă variantă. A fost doar online, însă tot cu frică chiar dacă era totul în fața unui laptop, tot poți vedea reacțiile profesorilor. A durat o lună până am aflat rezultatele de la Iasi,iar  pe 27 iulie le -am aflat pe cele de la Cluj”, ne-a povestit Raluca.

Chiar dacă examenele au avut o formă mai specială anul acesta, botosăneanca a reușit să facă față tuturor provocărilor.

Aveam în plan să mă duc și la Constanța și am fost, tot așa, să am un backup, dar am vrut și experiența, să-i cunosc pe oamenii de acolo. A fost și această admitere online. M-am înscris la Constanța după ce am aflat că intrasem la Cluj, dar am continuat pentru că voiam să  văd cum mă abordează. Am plâns după admitere la cât de frumos a fost…”, ne-a spus ea.

Decizia finală a Ralucăi a fost totuși cea de la început bine stabilită .” Am ales însă acolo unde am știut din prima că vreau să merg, celelalte au fost doar pentru experiență. Am vrut să dau si la București, dar a fost prea mare distanța, și admiterea nu se mai desfășura online, iar eu am vrut să mă bucur și de vacanță”.

Raluca a făcut parte în timpul liceului din trupa Drama Club, iar când a fost mai mică, în primii ani de Buzz, copila, astăzi, studentă la Teatru, a fost și mic reporter.

În ultima vreme, multă lume a zărit-o pe Raluca mai ales la spectacolele de la teatrul Vasilache, semn că și-ar dori sa îmbrățișeze o cariera de actor – păpușar.