sursă foto: stiri.botosani.ro
sursă foto: stiri.botosani.ro

Un om care mai rar oferă interviuri, dar pe care l-am prins cu ocazia lansării celei de-a a cincea sa carte, intitulată „Aporii defecte”. Am dorit să aflăm ce este și cum se compune un aforism, ce îi inspiră pe oamenii mari să scrie, cum se scrie o carte și mai ales ce satisfacții ai când ești din nou autorul unui volum cu propriile scrieri. Am stat de vorbă cu scriitorul Mircea Oprea,  recent premiat la Roman cu Marele premiu.

Reporter: Ați lansat o carte de aforisme, s-a vorbit puțin despre ea în media locală, așa că vă rog să ne spuneți despre ideea cărții, a câta din cele scrise de dvs. este, când a fost lansată, unde?

Mircea Oprea:  Cartea de aforisme publicată în august 2020, Aporii defecte, se referă, în termeni metaforici, la temele obsedante ale vârstei mele, mature, ce-i drept: iubire-ură; vină-inocenţă; frumos-urât; viaţă-moarte… După cum se vede, sunt teme perechi pentru că lumea reală este formată, deopotrivă, din lumină şi umbră, din bine şi rău şi nimic nu le poate despărţi.  Aporii defecte este a cincea carte de aforisme publicată de mine.

Rep: Știu că ați obținut și un premiu. Ne spuneți mai multe despre asta?

M.O: La Roman, comunitatea armenilor organizează de câţiva ani un festival de aforisme. În acest an s-a admis şi participarea membrilor Uniunii Scriitorilor din România din care fac parte şi eu. În competiţie s-au înscris 187 de scriitori, iar juriul a decis să-mi acorde Marele Premiu.

 

Rep:  Ce înseamnă pentru un scriitor de  provincie lansarea unei noi cărți în lumea de azi? Cui vă adresați dvs., în general,  când scrieți?

M.O: Mai întâi să precizez că scriitorii trăiesc şi creează şi în provincie şi în capitală, iar valoarea lor nu se apreciază după geografia în care se află. În biografia literară a oricărui scriitor, publicarea unei cărţi este un eveniment memorabil. Trebuie spus că, în ziua de azi, din talentul unui scriitor face parte şi puterea lui de a se bate ca lucrarea  să fie cunoscută în mediul literar, aşa cum unii părinţi se bat din răsputeri pentru reuşita copiilor. Din privinţa aceasta, trebuie să recunosc, talentul meu, atâta cât este, nu mă ajută; nu sunt un părinte bun pentru cărţile mele. Tot ce am putut face a fost să dau cartea unor prieteni interesaţi de literatură, iar câteva exemplare să le expun spre vânzare în librărie. Cărţile mele sunt, înainte de toate, scrisori către mine, cât să-mi lămuresc, să-mi limpezesc câte ceva din temele-perechi expuse mai sus. Lectura acestor aforisme ar putea ca posibililor cititori să le pună întrebări noi ori poate chiar să afle şi răspunsul la obsesii mai vechi.

Rep: Este o carte ce cuprinde aforisme. Pentru că suntem de la un ziar scris de copii și avem un site tot așa cu știri scrise de copii, aș vrea să ne explicați ce este un aforism, cum se compune?

M.O: Când Eminescu scria (în Împărat şi proletar) În fiecare om o lume îşi face încercarea, el nu-şi propusese să scrie un aforism, dar acest vers are puterea unui aforism: ne face să gândim dincolo de poemul eminescian, ne face să gândim la acest adevăr chiar şi uitând cine l-a conceput. Aforismul ar fi un adevăr care sfidează cele ştiute până acum, un adevăr spus, uneori, chiar cu o anume obrăznicie de copil răsfăţat: Şcoala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor. (Nicolae Iorga). Aforismul, care scapă de sub definiţia unui anume gen sau specii literare, se bucură de libertatea de a acoperi orice temă, orice domeniu, deseori fiind apreciat numai pentru frumuseţea lui, dincolo de adevărul exprimat.

Cartea “Aporii defecte”

Rep: Care sunt satisfacțiile dvs. ca scriitor? Premiile? Vânzarea cărții?

M.O: Aş zice că scriitorul care scrie pentru “satisfacţii” obţinute din “premii” sau din “vânzarea cărţii” va avea puţine bucurii. Apoi, un premiu este mai valoros cu cât e mai rar. În România de azi, sunt câteva mii de scriitorii, dar cei care au “satisfacţia” banilor câştigaţi pe seama cărţilor scrise de ei se pot număra pe degete.  Satisfacţiile mele ca scriitor? Sunt, fără îndoială, la nivelul minim. Scriu, probabil, pentru că nu pot altfel şi, cu riscul de a părea egoist în suferinţă, voi spune că scriu pentru a mă elibera, eu mai întâi, de gânduri şi obsesii. Şi, pentru că am publicat câteva cărţi şi încă mai scriu, mă face să cred că scrisul este o ocupaţie care, mai mult decât altele, mă mulţumeşte.

Rep: Ținând cont că suntem un ziar și un site adresate tinerei generatții, cei care ne urmăresc/citesc sunt și pasionati de scris, ce sfat le-ați da?

M.O: Sfaturi?! Istoria este plină de oameni care au greşit, au comis greşeli cu consecinţe nefaste şi astăzi, unii făcând chiar multă şcoală, cheltuind multă energie, pentru a ajunge la acele greşeli. Ca o confirmare a celor spuse, mă tem că, dincolo de toate sfaturile primite, veţi continua să greşiţi şi voi, cu vină ori fără vină şi, ca oameni de caracter, o să vă asumaţi consecinţele. Cât despre mine, niciodată eu n-am fost un bun exemplu pentru aţii şi, în ciuda vârstei, sper că nu mă voi schimba. Mai grav, nu pot da sfaturi şi pentru motivul că nu cred în ele. Să mă fi ţinut de sfaturile bune ale altora, cu siguranţă, nu aş fi fost atât de sincer şi direct, aşa cum sunt acum.  Cei dintre voi care simt pasiunea scrisului, a literaturii, îi îndemn să-şi urmeze chemarea pe cât de puternică este, pentru că, oricum, nu vor putea trăi altfel.