Școlile din Botoșani trec de vineri în scenariul roșu. Elevii vor învăța online!
Școlile din municipiul Botoșani trec de vineri, 30 octombrie, în scenariul roșu. Asta înseamnă că elevii vor desfășura cursurile online. Această regulă a fost stabilită la nivelul judetului din cauza numărului mare de îmbolnăviri ca urmare a infectării cu noul virus. Botoșani a ajuns la 3 îmbolnviri la mia de locuitori ceea ce înseamnă că trebuie să intre în scenariul roșu. Copiii vor sta timp de 14 zile în carantină școlară după care în funcție de evoluția situației se vor lua noi măsuri.
Ultimele 24 de ore au înregistrat un număr foarte mare de îmbolnăviri cu Covid 19 în județul Botoșani. 121 de persoane au fost depistate pozitiv la testarea pentru SARS-CoV-2. Aceste cifre fac ca municipiul Botoșani să depășească în aceste zile incidența de 3 la mia de locuitori.
