Actorii teatrului Vasilache au pregătit și pentru finalul de an un spectacol pentru copiii mai mici sau mai mari. De data asta, este vorba despre unul-eseu, intitulat „Dăruiți copiilor îngeri!”.

În spectacol sunt prezentați mai mulți oameni care stau de vorbă cu îngerii. De-a lungul vremii, oamenii și-au complicat viața cu multe alte preocupări și au uitat să mai stea de vorbă cu îngerii.

Au început să nu-i mai vadă, să nu-i mai simtă, ba chiar să nu mai creadă că îngerii există; ca și cum în intervalul spațial dintre om și Divinitate ar fi un imens pustiu… albastru.

Vă rog să mă credeţi, nu-i deloc aşa! Spaţiul acesta, vă asigur, este plin de îngeri care doresc să-i întâlnim, să-i vedem, să stăm iar de vorbă cu ei. Ei sunt nişte neosteniţi mesageri ai Divinităţii, care ne aşteaptă în fiecare clipă cu dorinţa de a ne arăta mereu calea spre Lumină şi Adevăr. Nu trebuie decât să ne gândim la ei şi îngerii ne vor fi imediat, alături. Ştiaţi că între îngeri şi copii, de pildă, sentimentul iubirii este profund, unic, reciproc şi că fiecare copil poartă în sufletul său o aripă de înger? Dacă ştiaţi, atunci să nu uitaţi niciodată această Taină, pentru că atunci când veţi dori să faceţi cea mai mare bucurie copiilor voştri… dăruiţi-le îngeri!”, ne mărturiseşte regizorul Marius Rogojinschi, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache”. Spectacolul este pentru toate vârstele.

Un spectacol imaginat de Marius Rogojinschi după poveşti monahale, cu actorii Anca Ştefan (Anca Zumby), Mihaela Nistorica Ramona Hriscu Ligi, Stempel Mihaela, Marius Rusu, Tudor Rotaru, Laurenţiu Vasilache, Claudiu Gălăṭeanu.

Regia şi scenografia – Marius Rogojinschi. Costume şi construcţie păpuşi – Mihai Pastramagiu.

Momentele de coregrafie care, cu siguranță, vă vor încânta, au fost realizate de Victoria Bucun şi Mihai Fediuc.