Părinții copiilor plecați în străinătate… Un lucru destul de dificil pentru părinți și pentru copii! Pentru părinți având în vedere  munca grea pe care o au de dus. Iar  copiii suferă, nu se simt confortabil fără ambii părinți alături ori chiar uneori amândoi. Alții poate fac față foarte bine, se joacă și vorbesc cu mama ori tata în fiecare seară prin apel video. Am dorit să aflu câteva păreri de la câțiva copii pentru a vedea cum fac Asa ca haideti sa vedem cateva pareri despre cum fac față acestor situații.

Isabela Lupu (10 ani): “Tatăl meu este plecat în străinătate. Da, îmi e dor de el, dar nu plâng și nu mă afecteaza prea mult deoarece este plecat doar o lună. Fac față situației!”😄

Ana Popa (12 ani):  ”Eu am mama plecată în străinătate. Vorbesc cu ea la telefon când nu e la serviciu. Îmi arată împrejurimile din Spania. Îmi este dor de ea! Cânt ca să uit de griji și de puținul stres pe care îl am la vârsta mea”

Mădălina Mihai (13 ani): “De câțiva ani buni, tatăl meu e plecat în străinătate. A plecat de când eram mică, așa că primii trei ani nu prea am conștientizat că pleacă. Începând cu vârsta de 7 ani am început să îi simt lipsa. Aveam noroc că vorbeam cu el în fiecare seară pe mess și puteam să mai uit de plecare, într-un fel sau altul. Înainte țineam în mine anumite gânduri, iar acum am un caiet în care scriu de fiecare dată când simt”

Ema-Caramidaru-Damean (9 ani): ”Tatăl meu lucrează în străinătate. Este inginer. În perioada asta cu virusul este și mai greu, deoarece sta în carantină și sta mai puțin acasă. Încerc să am răbdare, gândindu-mă că se va întoarce. Noi vorbim în fiecare seară. Uneori simt că, acasa pentru el este în străinătate, dar casa este acolo unde îți este inima.  Eu îl iubesc foarte mult și mereu când pleacă știu ca se va întoarce.”

Uite că am văzut și cum fac față copiii  aceastei situați. Se pare că îi afectează! Nu mult. Dar fac față situației într-un mod foarte bun!