În fiecare an, în ziua de 22 aprilie, se sărbătorește Ziua Pământului.  Planeta Pământ s-a format acum aproape 5 miliarde de ani și este singura dintre cele opt planete ale Sistemului Solar ce adăpostește viață.

 

Este o planetă de mărime medie. Ca și celelalte planete ale Sistemului Solar, Pământul efectuează o mișcare de rotație în jurul axei sale și o mișcare de rotație în jurul Soarelui.

Primii astronauți au numit-o “Planeta Albastră” deoarece marile și oceanele ocupa aproape trei sferturi din suprafața Pământului.

Chiar dacă suntem în vacanță, elevii clasei a IV-a D, coordonați de doamna învățătoare Elena Cordun de la Școala Gimnaziala Elena Rareș au  sărbătorit Ziua Pământului prin joc, materiale și poezii.

Toți copiii au participat bucuroși, fiind îmbrăcați în verde și albastru.

Au fost prinși de nostalgia privind pozele de anul trecut.

Doamna a inițiat un joc prin care fiecare copil trebuia să spună primele cuvinte care îi vin în minte când se gândește la cuvântul “Pământ”.

Copiii au conștientizat importanța planetei și au venit cu idei pentru salvarea ei chiar dacă din păcate, mâna omului produce zilnic dezastre ecologice.

Este benefic pentru planetă să plantam copaci, sa reciclam, sa protejam aerul, apa și solul.

Planeta noastră, casa noastră, este in continua schimbare, de aceea, trebuie să avem grija de ea, deoarece planeta este viitorul și casa noastră. Nu trebuie să uităm ca Pământul nu este al nostru, ci noi suntem ai Pământului.

ok