Actriță din Botoșani, nominalizată la premiile UNITER! Vezi despre cine e vorba!
O actrița din Botoșani este nominalizată Premiile UNITER, acordate de Uniunea Teatrală din România, pentru rol principal feminin.
Premiile amintite cuprind premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale, dar și premiile pe diferite categorii.
Actrița din Botoșani nominalizată pentru cea mai bună actriță în rol principal este Alexandra Vicol. Aceasta a fost remarcată pentru rolul Fundă din spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy, regia Vladimir Anton.
Bucuria este cu atât mai mare cu cât aceasta este prima nominalizare la premiile UNITER primite de actorii de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani.
“Ioooooi! E frumos să se întâmple lucruri bune când te aștepți cel mai puțin! Așa e și cu nominalizarea mea la Premiile UNITER ! Nu m-am așteptat, nu am visat, nu am sperat! Dar sunt recunoscătoare că s-a întâmplat!”
Spectacolul “Portugalia” de Zoltan Egressy este în regia lui Vladimir Anton, Gelu Rîșca ocupându-se de scenografie și Victoria Bucun de mișcarea scenică.