Parcul Mihai Eminescu s-a colorat din toate punctele de vedere, sâmbătă dimineață.  După o perioadă tăcută, în sfârșit zeci de glasuri de copii și muzica din difuzoare au făcut ca parcul să fie animat. De vină, evident cu ghilimele, au fost cei de la Școala de dans G-power care au organizat, cu ocazia zilei de  5 iunie, ziua copiilor născuți prematur,  un eveniment  frumos.

Au  fost de toate: dansuri, desene pe asfalt, facepainting, tras cu arma, iar asta i-a făcut pe copii să se lase plecți cu greu.  Au fost prezenți și cei de la Facefood care au vândut cafea sub sloganul Prețul cafelei îl stabilești tu, noi primim orice sumă pe care o vom dona pe loc pentru a face ca acest vis să se îndeplinească!

La eveniment au participat și instructori de crossfit și zumba. Copiii și tinerii de la  G-power au adus și jucării de care nu mai aveau nevoie, dar care arătau foarte bine pe care le-au vândut în scop nobil, banii urmând a fi donați asociațiilor care susțin cauza copiilor născuți prematur.

—-

Puteți urmări știrea realizată de fete aici. Ele au fost reporter, ele au fost cameraman, ele au fost fotograf, ele au editat video.