Te joci pe telefon mai mult, afară sau cu jocuri cumpărate? Jocurile pe telefon sunt cele mai utilizate de către copiii de azi. Totuși, mai sunt și copii care se joacă afară, cu cubul Rubik, Pop it sau de societate. Am stat de vorbă cu mai mulți copii care mi-au spus cu ce jocuri se joacă ei.

Gabi Cloșcă are 11 ani și mi-a spus că joacă fotbal aproape zilnic, iar pe telefon se joacă Brawl Stars și Fornite.  Vlad Fasolă are 11 ani și mi-a spus că se joacă Prinsa și V-ați ascunselea, iar pe telefon Clash Royale și Clash of clans.

Max Andrioaie  are 11 ani și se joacă fotbal, Prinsa, V-ați ascunselea, baschet, iar pe telefon, Brawl Stars și Roblox. Bogdan Petru are 11 ani și se joacă Brawl Stars, Fornite, iar afară, Țară, țară vrem ostași, V-ați ascunselea, fotbal și baschet.

Maria Doncilă are 10 ani și spune că îi plac jocurile de pe TikToc și jocurile copilăriei, afară. Edi Pavăl are 9 ani și pe telefon îi place Clash royale, iar fizic Prinsa și Monopolly. Eu am 11 ani și mă joc pe telefon Roblox, Brawl Stars,  iar în rest cu cubul Rubik.