Școala de Jurnalism Buzz. Înscrierile se fac în această perioadă. Vezi ce cursuri poți urma!
Înscrieri pentru o nouă promoție la Școala de jurnalism Buzz. Modulul promoției 2021/2022 cuprinde cursuri diverse și ateliere care să devolte creativitatea și imaginația copiilor. Odată absolvit modulul, copiii vor deveni membri ai redacției Buzz având legitimația de reporter Buzz care le oferă acces la evenimentele și instituțiile din oraș.
Dar să vorbim despre cursurile și atelierele noii promoții:
Cursul de jurnalism va fi susținut de Ioana Matfeev (jurnalist și coordonatorul cercului de jurnalism Micii reporteri) și le propune cursanților o inițiere în domeniu. În urma cursului, copiii vor ști principalele reguli de scriere a unei știri într-un ziar și vor înțelege primele tehnici de realizare a unui interviu.
Cursul de dezvoltare personală prin metode actoricești va fi susținut de actorul Marius Rusu și le propune copiilor înscriși o cunoaștere de sine cu ajutorul joculețelor propuse, urmând ca la final, în funcție de temperamentele și evoluția fiecăruia, cursanții să fie implicați într-un scurt proiect actoricesc.
Cursul de limba germană susținut de profesoara Mihaela Epure își propune inițierea cursanților în noțiuni principale de vocabular, precum și de pronunție a cuvintelor provenite din această limbă. Joculețele propuse fac ca acest curs să fie unul plăcut și chiar distractiv.
Cursul de comunicare și dicție va fi susținut de Ioana Matfeev, jurnalist, și își propune, în primul rând, să-i facă pe cursanți să conștientizeze necesitatea unei vorbiri corecte printr-o pronunție clară și articulată a cuvintelor și a sunetelor dificile de rostit.
Cursul de fotografie va fi susținut de cameramanul Dumitru Brehuescu. Acesta îi va ajuta pe cursanți să înțeleagă camera de fotografiat, precum și posibilitățile multiple de realizare a unei fotografii.
Cursul de Relații Publice&Marketing susținut de Ioana Matfeev va fi organizat sub forma unor joculețe datorită cărora copiii vor înțelege importanța promovării imaginii proprii sau a unui produs pe care îl realizează. Vor învăța tehnici prin care să-și facă cunoscut produsul propriu și vor realiza la final campania de imagine a propriului produs.
Atelierele de weekend: de desen, de lecturi prin joc, de gramatică distractivă, de grafică digitală și audiții muzicale – au ca scop implicarea cursanților în viața redacției, dezvoltarea creativității și a imaginației, precum și acumularea de cunoștințe noi.
Cursurile și ateliere desfășurare ne dau posibilitatea să urmărim implicarea participanților, descoperindu-le calități și pasiuni, pentru a-i promova și susține ulterior în cadrul redacției Buzz. Copiii vor primi, la final, diplome ce vor conține competențele dobândite de-a lungul modulului absolvit. Proiectul este susținut de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Inspectoratul Școlar Botoșani.
Te poți înscrie, dacă ai vârsta minim 9 ani, la contact@telebuzz.ro sau pentru detalii ne poți suna la 0722.246257. Înscrieri se fac până la data de 30 septembrie 2021.