Romania Sălbatică. Un documentar emblematic pentru România.  Doi brașoveni ce și-au urmat visul nebunesc până la capăt.

Dan Dinu și Cosmin Dumitrache sunt realizatorii documentarului “România Sălbatică”, un film ce a fost laureat în ziua premierei mondiale cu premiul publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Premiera de la TIFF a avut loc în data de 30 iulie, iar din 17 septembrie, acesta a  apărut în cinematografele din toată țara. Acest proiect este început acum 10 ani, iar aceștia au acumulat peste 100 de ore de înregistrari, în 450 de zile de teren. Aceste materiale au fost filmate în regiuni mirifice și în parcuri naturale ale Romaniei.

Catalogat ca cel mai ambițios documentar despre natură din țara noastră, acest film surprinde în imagini  România autentică și originală.  Dan Dinu ne-a spus cum a început acest proiect în care s-a aventurat. Am vrut inițial să realizez un album de fotografie și să ajut ONG-urile și parcurile naturale și naționale să aibă niște imagini mai bune pentru a se promova. Filmul a venit, ulterior, și abia acum înțelegem cu adevărat cât de important este și cât de mult bine poate face dacă este văzut de cât mai mulți oameni”.

Cosmin Dumitrache s-a alăturat proiectului în anul 2013, fiind implicat mai mult pe partea video și ne-a spus și el cum a început pentru el aventura aceasta.  Eu am venit cu ideea realizării unui film documentar despre natura României. La acel moment nu aveam deloc experientă în domeniul filmelor documentare, doar o mare pasiune pentru natură și filmări. Am început alături de colegul meu, Dan Dinu, sa realizez o serie scurtă de filme despre natură, călătorie, fotografie, intitulată <Descoperă Romania Salbatică>.  Aprecierea publicului față de această serie ne-a motivat să continuam și cu alte proiecte pe care le-am realizat împreună cu mai multe ong-uri de mediu. După mai mulți ani în care am căpătat experiență și am realizat filme din ce în ce mai complexe,în 2018 am decis că este momentul să ne dedicăm 100% pentru filmul România Sălbatica, la care am lucrat până în vara lui 2021″. 

 

În cele două ore ale documentarului, s-a depus mult efort, iar rezultatele sunt excepționale. Atât coloana sonoră realizată special pentru orchestră, cât și imaginile desprinse din povești.  Ne-am dorit încă de la început să realizăm un film de calitate și la un standard cât mai apropiat față de producțiile internaționale. Am urmărit multe filme documentare realizate de către BBC și am încercat să urmăm acel model pe cât posibil. La început, în 2013, cu siguranță nu mi-am imaginat că de la o idee curajoasă o să se ajungă la un film atât de complex. Am tras foarte mult în ultimii 3 ani ca să surprindem secvențe cât mai spectaculoase și să prezentăm patrimoniul natural al României într-un mod deosebit”, ne-a  mai spus Cosmin Dumitrache care a fost completat imediat de Dan Dinu pe această idee. “Până anul acesta când am început să lucrăm alături de o echipă de profesioniști pe partea de sunet, muzică și colorizare, filmul nu arăta deloc atât de bine. Acum, însă, văzut pe un ecran de cinema și cu sunet de calitate este, cu siguranță, mult mai bine decât am sperat să visăm. Nu putem decât să ne bucurăm pentru asta. Cel mai important, însă, dincolo de calitatea tehnică, este că mesajul a fost înțeles și că toată lumea a rezonat cu el.  Probabil, pentru mine acest lucru reprezintă cea mai mare bucurie”.  

Documentarul a fost narat de  celebrul actor român de film, radio, teatru, televiziune, Adrian Titieni.

“Mă simt bine în sălbăticie…”

Cei doi colegi sunt mari iubitori ai naturii, iar acest proiect a fost unul de suflet pentru ei. Am aflat cum acest proiect le-a întărit relația cu natura.  Am ramas foarte surprins să văd câtă bogăție naturală deține România și cât de diversificată este fauna și flora țării noastre. Am trăit momente memorabile alături de multe specii de animale și am încercat pe cât posibil să transmit măcar o mică parte din emoțiile acestor întâlniri prin film. Am fost în majoritatea parcurilor naționale și naturale de la noi și fiecare loc mi-a rămas în suflet. Nu știam și nu eram conștient de toate aceste locuri minunate pe care le deține România și mi-am dat seama cu atât mai mult că prin acest film am putea aduce publicul mai aproape de natură“, a povestit  Cosmin Dumitrache, în timp ce Dan ne-a spus:  Pentru mine natura este a doua casă. Mă simt bine în sălbăticie și am plecat mereu la drum fără să fiu îngrijorat. Cele mai multe probleme le-am avut de la vreme care uneori pur și simplu nu ne-a fost alături și ne-a mai dat peste cap planurile. Dar este un lucru normal. Când lucrezi în natură nu te poți aștepta tot timpul să ai noroc de vreme favorabilă pentru ceea ce ți-ai propus să filmezi sau fotografiezi. Chiar dacă a fost mai greu uneori și din punct de vedere al traseelor care trebuiau parcurse, experiența acumulată pe munte ne-a fost mereu de folos”. 

“Filmul nostru este de fapt o foarte bună lecție de geografie și biologie”

Realizatorii acestui film au creat și  un site după numele documentarului, respectiv  “Romania Sălbatică”. Pagina web conține atât informații despre documentar, cât și detalii despre locurile prin care au călătorit pentru a lua cadre.

Filmul a fost precedat de realizarea unui album foto cu imagini spectaculoase surprinse de cei doi iubitori de natură. “Ideea acestui album a fost în mintea mea încă din 2010 de când a început acest proiect, înainte de a ne gândi la film. În campania de precomenzi, pentru fiecare album cumpărat am donat unul către o școală sau bibliotecă publică. Am reușit să donăm astfel aproape 700 de albume. Ne-am dorit să facem asta și pe mai departe și o să încercăm să căutăm un partener cu ajutorul căruia să mai putem edita și să mai putem dona. Este important ca albumul să ajungă la cât mai multe școli“, a mai spus Dan Dinu.

Documentarul este recomandat adulților dar mai ales copiilor, fiind o lecție ideală de geografie sau biologie pentru aceștia. Cred că filmul nostru este de fapt o foarte bună lecție de geografie și biologie, iar după film lucrurile vor părea mult mai puțin teoretice la școală. Mie mi-ar fi plăcut să pot vedea un astfel de documentar când eram copil. Aș mai adăuga și faptul că mesajul filmului trebuie dus cât mai departe pentru că, în cele din urmă, conservarea naturii este importantă mai ales pentru actualele generații de copii care vor trebui să înfrunte problemele pe care noi le creem în acest moment. Dar să nu încheiem într-o notă pesimistă, documentarul are și multe momente haioase alături de lecții importante care ne arată că natura poate avea de toate dacă învățăm să o privim cu atenție și dacă încercăm să o înțelegem în toată complexitatea ei”.