Cantautorul Ovidiu Mihăilescu, prezent în fiecare an, în calitate de membru al juriului la festivalul de muzică folk “Seri Melancolice Eminesciene, se pregătește de lansarea unui nou album. Materialul discografic va fi mai special decât de obicei, deoarece va cuprinde melodii  pe versuri din poezia clasică.

E un album cu o tentă nouă, eu am scos de regulă albume pe versurile mele, mai la zi cu ce se întâmplă la noi… Acum am dorit să scot un album care să reflecte poezia clasică și am poeți diferiți, de la Nichita, Labiș, Păunescu, Eminescu la poeți mai noi Clara Mărgineanu, Spiridon Popescu, Horia Gârbea, Adrian Frățilă”, ne-a spus Ovidiu Mihăilescu. Discul se numește Pariu pe Prietenie, denumirea lui venind de la Cenaclul de folk și poezie păstorit de Sorin Teodoriu și Clara Mărgineanu.

Albumul este și un omagiu adus poetei Clara Mărgineanu cu care artistul a fost prieten: ,,Titlul l-am luat de la  Cenaclul de folk și poezie păstorit de Sorin Teodoriu și Clara Mărgineanu și e un omagiu în plus adus acestei poete speciale care apare pe album cu două poeme-cântec. Albumul sună cumva altfel, e mai cald, mai puțin comecial, însă cred eu, e un pas înainte pentru mine ca artist”.

La fel ca Ovidiu, și Clara Mărgineanu era prezentă anual, la Ipotești, cu ocazia festivalului de folk amintit, aceasta susținut workshopuri de poezie și muzică alături de invitații prezenți.

Clara Mărgineanu
Clara Mărgineanu

Noul album al cantautorului Ovidiu Mihăilescu va fi lansat până la sfârșitul acestui an.