Proiect educativ la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani
Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” a dat startul, pe data de 4 noiembrie, unui parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București în cadrul proiectului “PerformArt 2021”.
Doamnele profesoare de flaut Cristina Ivănescu și Alina Nicoleta Dumbrăvanu, împreună cu elevele lor, au fost onorate de prezența maestrului, Ionuț Bogdan Ștefănescu, solist internațional și profesor doctor în cadrul Universității Naționale de Muzică București.
La activitatea care s-a organizat și desfășurat în mediul online, elevele au participat cu succes, ele primind felicitările maestrului pentru modul în care au evoluat. Este vorba despre Irina Grădinaru din clasa a XII-a B, Diana Mic din clasa a VIII-a B și Sara Cristiana Andronic din clasa a VIII-a B.
“Proiectul PerformArt este inițiat de Universitatea Națională de Muzică din București, în parteneriat cu liceele de artă din țară și își propune dezvoltarea unor mecanisme și strategii cu privire la motivarea tinerilor ce studiază muzica în liceele de specialitate, precum și facilitarea accesului lor în învățământul superior. Liceul din Botoșani este partener în acest proiect și de aici și acestă oportunitate deosebită a lucra cu maestru Ionuț Bogdan Ștefănescu.
Elevii au fost selectați în funcție de nivelul de performanță, dar și de interesele pe care le au. De la clasa mea au participat două eleve din anii terminali, respectiv Diana Mic, clasa a VIII-a și Irina Grădinaru, clasa a XII-a, ambele dând dovadă de foarte multă seriozitate și implicare pe parcursul anilor de studiu. Cursul a avut un conținut complex, abordând atât probleme de tehnică interpretativă, cât și dimensiunea motivațională și de perspectivă a tinerilor muzicieni. Am fost deosebit de entuziasmați de prezența și discursul maestrului Ștefănescu”, a declarat Cristina Ivănescu, profesor de flaut, implicat în acest proiect.

Una dintre elevele implicate în proiect, ne-a spus cât de mult i-a plăcut acest curs. “Am fost încântată chiar de când doamna profesor mi-a prezentat ideea acestui curs. Să reținem faptul că invitatul este de renume internațional, un profesor extraordinar și orice sfat, orice prelegere pe această temă este binevenită. Recunosc că am fost norocoasă să am o profesoară de flaut atât de deschisă și de dornică să ne învețe din cât mai diverse perspective. Propunerile au fost mereu utile și aceasta din urma a fost o oportunitate extraordinară pentru mine și, cred eu, pentru toți cei care au participat. Am fost foarte deschisă să primesc sfaturile chiar de la început, iar notițele pe care le-am luat sper să mă ajute in continuare”
Diana ne-a povestit despre lecțiile învățate de la invitatul special. “Domnul profesor ne-a trasat anumite direcții pentru viitoarele și actualele studii, ne-a subliniat importanța posturii, cunoasterii anatomiei, a istoriei muzicii, a detaliilor care fac diferența. Cursul a fost plin de lucruri noi sau pe care deja le auzisem dar au fost acum redate într-o alta manieră. Am fost foarte deschisă să primesc sfaturile chiar de la început, iar notițele pe care le-am luat sper să mă ajute in continuare. Voi fi prezența ori de câte ori voi mai avea asemenea șansa. Este cu adevărat o oportunitate pentru noi. Încă o dată, țin să-i mulțumesc doamnei profesor. Chiar de la începutul perioadei pandemice a fost alături de noi, elevii ei, și a găsit modalitați de a ne ține conectați la programul nostru de studiu, indiferent că era vacanță sau școala online”.
Profesoara de flaut, Alina Nicoleta Dumbrăvanu ne-a spus, la rândul ei, despre implicarea în proiect. ” Am participat împreună cu eleva mea de clasa a VIII- a B, Sara Cristiana Andronic, datorită performanțelor sale, muncii de zi cu zi cu seriozitate, cât și a talentului său. De asemenea, Sarei îi plac foarte mult participările active la Masterclassuri. În plus, am fost motivate de prezența unui artist, solist și pedagog atât de dedicat flautului, profesorul Ionuț Bogdan Ștefănescu, o somitate în domeniul nostru. Ca profesor și formator de viitori muzicieni, iubesc să mă implic în desfășurarea și organizarea unor asemenea proiecte de mare anvergură, datorită următoarelor aspecte: dezvoltare personală pe plan interpretativ, introducerea elevului într-un alt orizont al interpretării tehnice și sonore ale flautului, expunerea la ideile și experiența vastă unui alt flautist, profesor ce face parte dintr-un universitar. Cursul mi s-a părut foarte bine venit, atractiv căci fiecare, am descoperit informații și tehnici noi de suflat în instrument. Întotdeauna mi-am încurajat elevii de orice vârstă, să participe la astfel de cursuri de măiestrie. Mereu i-am implicat în desfășurarea activităților, încurajându-i să își expună întrebările cât și ideile proprii asupra interpretării instrumentale. Desigur, în urma cursurilor s-au legat prietenii frumoase între participanții proiectului”.