Botoșăneanca, Airyen Vay, Ariana Vasiliu, pe numele ei real, fiica doctorului veterinar, Dorin Vasiliu, stabilită, în prezent, peste Ocean, a lansat singleul intitulat “Breathe”. Piesa este însoțită de un videoclip prin care  Airyen încurajează tinerii lumii să-și facă vocea auzită. Mesajul rezonează, cu siguranță, cu toți ascultătorii, mai ales cei care în prezent se simt prinși în așteptările și convingerile celor din jur. Personajul principal al videoclipului, alături de Airyen, este actrița Maia Morgenstern.


Practic, melodia este un obicei format al artistei de a-și  folosi muzica pentru a transmite mesaje puternice.

”În esență, această piesă este despre lupta pentru ceea ce este corect, indiferent de reacția celorlalti din jurul tău. <Breathe> îi încurajează pe tineri să nu se lase sufocați de teama de a-i supăra pe ceilalți, spune artista

Cunoscuta actriță Maia Morgenstern joacă rolul mamei lui Airyen care se luptă cu fiica ei rebela, pentru ca aceasta să nu se ducă să protesteze.