Secret Santa rămâne la modă în ciuda pandemiei
Secret santa a revenit la modă în perioada aceasta a Crăciunului. Cadourile primite și dăruite bucură copiii, dar și adulții. Avem posibilitatea ca printr-un singur dar să vedem multe zâmbete.
Anda Hîrjoi ne-a spus cum i se pare o astfel de tradiție. “Mi-ar plăcea să fac Secret santa. Aș vrea să primesc cărți, deoarece iubesc să citesc. Am descoperit această pasiune încă din clasele mici și pot spune că am umplut o bibliotecă. Am mai participat la acest joc și în clasele primare și a fost frumos. Am primit un cadou, iar la rândul meu am dăruit unul”.
Natalia Cristescu Elena ne spune si ea: ,,În urma ultimilor 3 ani, la școală, am realizat Secret santa. Acest joc este pe placul tuturor și la fel, și pe placul meu. Niciodată nu am fost pretențioasă la cadouri, însă să fie dăruit cu inimă. Scopul acestuia este să ne aducă împreună, să ne apropie, iar ceea ce primești nu are prea multă importanță. Cred că fiecărui îi place să desfășoare alături de colegii săi și să descopere mai multe lucruri despre aceștia”.
Oricât de mult timp ar trece, acest joc va rămâne preferatul nostru în perioada Crăciunului.