Cunoscută ca cea mai bună prezentatoare de știri din Botoșani, Mirela Ciorogar s-a lansat în lumea afacerilor cu o idee drăgălașă. Este vorba despre un magazin de păpuși handmade și personalizate pentru copii.

Păpușelele se numesc Lisa Dolls și sunt realizate împreună cu violoncelista Alina Cusniriuc.

Prietena mea Alina Cusniriuc, cea care face păpușile, este violoncelistă la Filarmonica Botoșani. A început să facă păpuși din 2016, din dorința de a petrece mai mult timp cu fiicele ei, Hannah și Thea Lisa, dar și din dragoste pentru frumos si lucru manual. De-a lungul timpului, și-a perfecționat modul de a face păpușile. A făcut păpuși de 50 de cm înălțime, iar acum păpușile pe care le facem, au aproximativ 35 cm”, ne-a spus Mirela Ciorogar.

Păpușile sunt făcute din materiale textile, alese cu multă grijă și atenție la detalii. Toate hăinuțele și accesoriile sunt detașabile, astfel încât cei care doresc să-și poată cumpăra, tot de la ele, și hainele sau accesoriile de schimb.

Despre prietena ei, Mirela spune: “Încă din copilărie, împreună cu mama ei, a făcut tot felul de lucruri manual. Are plăcerea aceasta, dar și si îndemânare, creativitate, talent. Fiecare papușă este unica și diferita, așa că nu pot să-ți spun cât timp ne ia sa facem una, însă experienta își spune cuvântul”.

Procesul de lucru pentru o astfel păpușică este complex, dar bucuria cu care sunt primite le fac pe cele două prietene pasionate de arta handmade să meargă înainte.

Este destul de multă muncă în spatele unei realizării unei astfel de păpuși, dar ne luam energia și motivația din reacțiile și feedbackurile pozitive ale clienților noștri, care sunt mai mult decât încântați. Clienții noștri sunt mămicile care vor sa facă un cadou special copiilor lor, bunicii, dar și colecționarii care își doresc o astfel de păpușă”.

Detalii despre papuselele celor două prietene pe
https://www.lisadolls.ro.